Există delfini în Marea Neagră?

de: Claudiu Petrișor
14 03. 2018
delfin

Delfinii sunt considerați a face parte din categoria celor mai inteligente mamifere existente pe Terra. Cu toate acestea, puțini sunt oamenii care au ocazia să vadă delfini în natură. Oare, în Marea Neagră, există delfini?

Delfini în Marea Neagră

În total, cercetătorii au descoperit că există peste 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Dintre acestea, trei trăiesc în Marea Neagră: este vorba despre Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun).

Cel mai des, delfinii au fost văzuți în zona Gura Portiței, acolo unde exemplarele apar mai ales primăvara în căutare de hrană. În apele românești există în jur de 2.300 de exemplare de delfini. Cifrele arată că anual, în jur de o sută de delfini eșuează pe litoralul românesc, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sunt prinși în năvoadele braconierilor.

Care sunt țările în care nu există șerpi?

Totodată, în anii ’50, populațiile celor trei specii de delfini din Marea Neagră erau estimate la 1,5-2 milioane de exemplare. În anul 1965, mai erau doar 300.000 de exemplare, iar în 1984 doar 80.000 de exemplare. Numărul acestora a crescut la 120.000 în anul 2013 după o serie de măsuri luate de România, Turcia, Bulgaria și Rusia pentru salvarea delfinilor din Marea Neagră.

Curiozități despre delfini:

  • Există 5 specii de delfini care trăiesc în râuri;
  • Delfinul este un animal carnivor și se hrănește cu pești și crustacee;
  • În funcție de specie, gestatia durează la delfini de la 9 și până la 17 luni;
  • Media de viață a delfinilor este situată între 20 și 30 de ani;
  • Delfinii se numără printre puținele viețuitoare care se pot recunoaște în oglindă;
  • Cea mai mare specie de delfin este orca, denumită și “balena ucigașă”;
  • Delfinii fac sex și în afara perioadei fertile, pentru plăcere. Asemeni oamenilor.

Zeci de specii din Marea Neagră sunt pe cale de dispariție

În Marea Neagră se găsesc 160 de specii de plante şi animale marine care sunt din ce în ce mai rare sau sunt ameninţate cu dispariţia. Printre acestea amintim marsuinul, foca de Kaliakra, rândunica de mare sau crabul de piatră.

Foto: Pexels.com