Există o lege care stipulează cum trebuie să fie preparată pizza?
Pizza este unul dintre cele mai celebre și populare preparate din lume. Și e clar că cea mai bună se face în Italia, acolo unde lucrurile se iau în serios când vine vorba despre acest preparat. Astfel, în Peninsulă, există o lege făcută special pentru o pizza de calitate. Cum ar spune italienii, „una vera pizza italiana”.
În urmă cu câțiva ani, în Italia, a fost adoptată o lege care prevede ingredientele autorizate și metodele de gătire ce pot fi folosite pentru a obține o pizza autentică italiană. Legea se întinde pe opt capitole și din descriere nu lipsesc detaliile, cum ar fi felul în care trebuie turnat uleiul de măsline sau tipul de făină care trebuie folosit pentru un preparat gustos.
Totodată, legea prevede că delicatesa nu trebuie să aibă mai mult de 35 de cm în diametru și să nu fie mai groasă de 0,3 cm în mijloc și 2 cm pe margini.
Cum s-a născut pizza modernă?
Istoria pizzei moderne a început o dată cu aducerea roșiilor în Europa din America, adică în secolul al XVI-lea. La început însă s-au bănuit a fi otrăvitoare, ca alte plante din familia Solanaceae. În secolul al XVIII-lea, săracii din Napoli obișnuiau să pună sos de roșii peste pâinea plată pe care o preparau în cuptoare. Astfel a luat naștere preparatul pe care îl cunoaștem astăzi. Cu timpul, aceasta a devenit un preparat iubit și mii de oameni veneau special în zonele sărace din Napoli pentru a gusta diversele rețete de pizza, preparate de pizzaioli din sudul țării.
Curiozități despre pizza:
- Prima pizzerie din lume, “Antica Pizzeria Port’Alba”, s-a deschis în anul 1830 la Napoli si funcționează și astăzi;
- Originea cuvântului „pizza” este latină. Substantivul vine din latinescul „picea”, care înseamnă „crustă arsă de foc”;
- Cea mai mare pizza fabricată vreodată a fost făcută în 1990 într-un celebru supermarket din Africa de Sud. Aceasta avea un diametru de 37.4 metri;
- Anual, la nivel mondial, se vând mai mult de 5 miliarde de bucăți din acest preparat.
Numele salatei Caesar nu vine de la împăratul roman. Și totuși, de ce se numește astfel?
Foto: pexels.com