Fabuloasa poveste din spatele fotografiei în care „Iisus” fumează și bea bere pe cruce
Una dintre capodoperele cinematografiei mondiale este, cu siguranță, „Iisus din Nazareth”, filmul regizat de faimosul Franco Zeffirelli. Filmul ce a fost lansat în anul 1977 prezintă nașterea, activitatea, procesul, moartea și învierea lui Isus din Nazaret, așa cum sunt narate de Noul Testament.
Pelicula a avut un buget cuprins între 12 și 18 milioane de dolari și a fost o adevărată lampă de lansare pentru britanicul Robert Powell, actorul care l-a interpretat pe „Iisus din Nazareth”, cel care avea chiar 33 de ani la momentul filmărilor. 33 a fost vârsta la care adevăratul Iisus a fost răstignit.
Robert Powell trebuia să fie Iuda
În mod ciudat, nu Robert Powell a fost cel care ar fi trebuit să-l interpreteze pe Iisus. Se spune că în zilele de dinaintea primei duble, în timp ce se făceau probe pentru lumini, Robert Powell a apărut pe platou cu hainele lungi și părul lăsat pe spate, iar unul dintre figuranți a căzut în genunchi strigând: “Doamne!”. Dar, aceasta poate fi doar un mit și nimic altceva.
„Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă, prin păcat!
Şi eu, şi tu…” (versuri de Costache Ioanid)
Un lucru este cert. Franco Zeffirelli încă nu alesese un nume pentru a-l juca pe Iisus Hristos. Robert Powell s-a prezentat la casting pentru a juca rolul lui Iuda. Văzând ochii albaștri ai lui Powell, Zeffirelli le-ar fi cerut celor de la machiaj să-l pregătească pe britanic pentru rolul lui Iisus. În clipa în care actorul a ieșit din cabina de machiaj, toată echipa de filmare a încremenit. Asemănarea cu personajul din icoane era izbitoare. Ulterior, rolul lui Iuda a fost jucat de Ian McShane.
„Înainte de a începe acest film, nu aveam nici cel mai mic interes pentru religie și nicio părere despre Iisus Hristos. Acum cred în Hristos și în divinitatea Lui, chiar dacă nu merg constant la Biserică”, avea să afirme ulterior Robert Powell.
Iisus fumând pe cruce, imaginea care a făcut înconjurul lumii
Totuși, una dintre imaginile memorabile care au făcut înconjurul lumii a fost chiar de la filmări. Din spatele camerelor de luat vederi. Într-una dintre pauzele de filmări, cocoțat pe o scară, italianul Franco Zeffirelli îi dă o serie de indicații lui Robert Powell. Și nu doar indicații, ci și o țigară aprinsă și o gură de bere. De cealaltă parte, actorul Robert Powell este legat pe cruce și este învelit cu o pătură. Ciudat să-l vezi pe protagonistul icoanelor atât de… uman și viciat.
Filmul „Iisus din Nazareth” a fost realizat la cererea Papei Paul al VI-lea și în România a fost difuzat în fiecare an în perioada Sfintelor Paști după 1990.
Franco Zeffirelli și-a dorit „filmul perfect”
Franco Zeffirelli și-a dorit ca proiectul său să fie acceptat de toate religiile, astfel că înainte să înceapă filmările a consultat specialiști din fiecare religie în parte, discutând fiecare scenă și fiecare simbol. Totodată, pentru ca rolul lui să fie diferit de cel al discipolilor săi, Zefirelli i-a solicitat lui Robert Powell să clipească cât mai puțin în scenele în care era filmat de aproape.