Folosești ustensilele din plastic la gătit? De ce nu este indicat să faci asta și să mănânci cu tacâmuri de plastic?
Trăim în secolul vitezei și al plasticului. Din pricină de costuri, mulți dintre oameni au înlocuit tacâmurile de inox sau de aluminiu cu cele de plastic. Sunt mai ușor de folosit, nu necesită să fie spălate ulterior, se pot găsi peste tot și sunt foarte ieftine. Dar, sunt oare acestea sănătoase pentru organism?
Oamenii de știință trag un semnal de alarmă și îi atenționează persoanele să evite să gătească cu linguri, spatule și teluri de plastic.
Motivul? Substanțele chimice toxice „s-ar putea scurge în mâncare„.
Potrivit unui nou studiu al Institutului Federal German de Evaluare a Riscurilor (BfR), folosirea ustensilelor de bucătărie din plastic, cum ar fi lingurile, spatulele și telurile, atunci când gătim, ne pot otravi și ne pot afecta ficatul sau tiroida, scrie dailymail.co.uk.
Experții spun că aceste ustensile fabricate din plastic degajă oligomeri nocivi. Aceștia avertizează consumatorul să nu folosească ustensilele pe alimente la peste 70 de grade Celsius. Este valabil și în cazul furculiței și lingurii de plastic cu care mâncăm la birou dacă preparatul este extrem de fierbinte.
Dacă sunt înghițite în doze mari, aceste substanțe chimice artificiale pot declanșa boli hepatice și tiroidiene. Plasticul ingerat poate avea legături cu bolile de infertilitate, cancer și colesterol ridicat.
Ustensilele de plastic, un pericol
Multe ustensile de plastic sunt fabricate din substanțe chimice sintetice pentru a le face suficient de durabile pentru a rezista la temperaturi de fierbere și pentru a rămâne rezistente la grăsimi.
Curiozități despre plastic:
- Punga de plastic a apărut pentru prima dată, în anul 1957, ca modalitate de ambalare și transport a sandwich-urilor.
- Potrivit theworldcounts.com, într-un an omenirea foloseşte 5 trilioane de pungi de plastic, 160.000 pe secundă, însemnând că, puse una langă alta, pot înconjura Pământul de 7 ori la fiecare oră;
- Până în anul 2050, aproape toate speciile de păsări marine de pe planetă vor mânca plastic;
- Cifrele arată că aproximativ 80% din totalul plasticului produs până acum poluează mediul.
Foto: Pexels.com