Genul liric. Definiția genului liric. Genul epic. Definiția genului epic
Genul liric reprezintă totalitatea operelor literare unde se folosește un singur vorbitor, care exprimă emoții sau gânduri personale. Poeziile lirice, care sunt adesea populare pentru calitatea și ritmul lor muzical, sunt plăcute urechii și sunt ușor de reținut.
Termenul „liric” provine din cuvântul grecesc „lira”, care era un instrument folosit de greci pentru a cânta atunci când citeau o poezie. Poeții lirici își exprimă diferite stări și emoții despre viață, dragoste, moarte sau alte experiențe ale vieții prin cuvinte.
Tipuri de opere ale genului liric
Elegia este un poem trist sau melancolic, uneori cu caracter filozofic.
Oda este un poem liric care exprimă sentimente intense, cum ar fi iubirea, respectul sau lauda pentru cineva sau ceva. Aceasta nu urmează niciun format sau structură strictă, deși folosește refrenuri sau versuri repetate. De obicei, este mai lung decât alte forme lirice și se concentrează pe stările de spirit pozitive ale vieții.
Sonetul este un poem liric în care se folosesc 14 versuri cu aceeași măsură și rimă îmbrățișată. Structura unui sonet, cu silabe predeterminate și schemă de rimă, îl face să curgă din glasul cititorilor într-un mod similar cu un cântec de la radio.
Monologul dramatic are o calitate teatrală, ceea ce înseamnă că poezia înfățișează un singur vorbitor care comunică cu publicul, fără ca vreun dialog să vină de la alte personaje. De obicei, vorbitorul vorbește cu o anumită persoană din poem.
Un poet liric se adresează direct publicului său, prezentându-le starea sufletească sau emoțiile. De aceea un poem liric exprimă emoțiile personale ale poetului, iar cititorii își pot raporta sentimentele la poem.
Genul epic. Definiția genului epic
Cuvântul „epic” este derivat din adjectivul grecesc antic, „epikos”, care înseamnă o poveste poetică.
Genul epic reprezintă totalitatea operelor literare, în proză sau în versuri, unde narațiunea este un mod de expunere frecvent. În operele epice, autorul transmite în mod indirect idei, stări emoționale, prin intermediul unor acțiuni sau a unor personaje plasate în timp și spațiu.
O operă epică poate trata diverse subiecte precum mituri, legende eroice, istorii, povești religioase edificatoare, povești cu animale sau teorii filosofice sau morale. O altă trăsătură a genului epic o reprezintă structurarea acțiunii. Acestea sunt: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul cuminant și deznodământul.
Mircea Eliade (Romanul adolescentului miop), I.L. Caragiale (Două loturi), Costache Negruzzi (Alexandru Lăpușneanu) sunt câțiva dintre autorii ale căror opere aparțin genului epic.