I-a făcut Mihai Eminescu avansuri soției lui Slavici?

de: Ana-Maria
15 07. 2022
emin
Mihai Eminescu

Unul dintre cei mai importanți poeți ai României a fost Mihai Eminescu. Operele sale au fost inspirate de romantismul poeziei vest-europene, dar au pus accentul pe propria sa loialitate națională. Înainte de a fi internat la ospiciu pe 28 iunie 1883, prima nevastă a lui Ioan Slavici, Ecaterina Szöke Magyarosy, l-a anunțat pe Titu Maiorescu că geniul literaturii românești nu se simte bine, sugerând totodată că i-ar fi făcut avansuri. Relația dintre Ecaterina Szöke Magyarosy și Mihai Eminescu nu fusese nicicând una bună, și starea „ciudată” a poetului a fost picătura care a umplut paharul.

Mihai Eminescu stătea în casa Ecaterinei când aceasta din urmă i-a transmis lui Titu Maiorescu în acea dimineață la ora 10 printr-un bilet că poetul nu se simte bine și îl roagă să facă ceva cu el.

„Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu!”, scria pe scurt pe biletul transmis de Ecaterina Szöke Magyarosy, potrivit Gândeste.org.

Mihai Eminescu internat la ospiciu chiar de bunul său „prieten”

La scurt timp de la primirea veștilor, Titu Maiorescu, considerat unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Mihai Eminescu, a plecat împreună cu Constantin Simțion la dr. Șuțu. Acesta s-a bazat pe spusele soției lui Slavici și fără a-l vedea un alt specialist, au pus la cale internarea lui Eminescu. Mai mult decât atât, a fost plătită o taxă în avans pentru o lună.

Câteva ore mai târziu, Maiorescu a ajuns în casa în care stătea poetul și au stat un pic de vorbă. Acesta a notat în „Însemnări zilnice” că Eminescu avea „privirea fixă” și că tremura. În discuția lor, Maiorescu nu a pomenit nici o clipă de internarea sa. El i-ar fi spus scriitorului că trebuie să meargă la Simțion și de acolo spera că va ajunge la dr. Șuțu cu ușurință.

Ca trădarea să fie până la capăt, bunul său „prieten” i-ar fi dat 5 lei pentru a plăti birjarul, deși fiica acestuia, Livia Maiorescu a trimis o scrisoare lui I.E. Torouţiu în care îi spunea că poetul a cerut 2 lei pentru trăsură.

Planul era bine pus la punct, însă Mihai Eminescu nu a mai ajuns la Simțion, ci la Băile Mitraşevski unde a fost reținut de poliție în jurul orei 19. Cei care au anunțat autoritățile că are probleme mentale au fost D. D Ocăşeanu şi V. Siderescu.

În procesul verbal întocmit de poliție este descris cruntul moment în care Mihai Eminescu a fost pus în cămașa de forță și dus la ospiciu unde urma să primească „îngrijiri excepţionale”. „Poetul nepereche” a murit în 1889, însă înainte de asta a fost diagnosticat cu psihoză maniaco-depresivă.