I-a fost înscenată „nebunia” lui Eminescu? „Vreau să îl împuşc pe rege!”

Pe cât de mare a fost ca poet, pe atât a fost de controversat. Mihai Eminescu, „poetul nepereche” a murit 15 iunie 1889, la București, după un episod de „nebunie” ce a ținut ani buni. La momentul decesului, Eminescu avea 39 de ani. Ultimii ani din viață au fost un chin pentru Mihai Eminescu care suferea de bipolaritate. Totuși, teorii ale conspirației spun că „nebunia” lui Eminescu ar fi putut fi înscenată deoarece era un jurnalist acid care deranja regimul.

A fost sau nu „nebun” Eminescu?

Pe data de 28 iunie 1883, Mihai Eminescu a fost arestat și internat la ospiciu în urma unui episod memorabil. Eminescu a fost înlăturat din funcţia de jurnalist la „Timpul” chiar în acea zi.

Aflat la Capșa, poetul a ținut un discurs „politico-socialo-national” și, din cale afară de înfierbântat, ar fi scos un pistol și ar fi spus: „Vreau să îl împuşc pe rege!”. A fost suficient pentru ca scriitorul să fie pus în cămașă de forță pentru prima dată. Verdictul oficial? Nebunie.

Conform lui Eugen Simion, Eminescu suferise o cădere nervoasă cauzată de programul încărcat şi de suprasolicitarea de la ziarul „Timpul”.

„Pentru a nu-l martiriza, varianta convenabilă ar fi fost sanatoriul. Internarea din 28 iunie 1883 a fost, în realitate, o arestare mascată, mai odioasă decât una la lumina zilei. D. Vatamaniuc, cel mai avizat cunoscător al publicisticii eminesciene şi documentarist de primă mână, afirmă că Eminescu a fost, din nefasta zi, deţinut politic”, nota criticul literar Theodor Codreanu în lucrarea „Eminescu-drama sacrificării”.

„Dacă a înnebunit Eminescu, cauza este exclusiv internă, este înnăscută, este ereditară. Se știe că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte de a sa și că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă” (Titu Maiorescu)

Un rol important în răspândirea veștii că Eminescu a înnebunit l-a avut și jurnalistul Grigore Ventura. În ziua de 28 iunie, după ce „poetul nepereche” a făcut scandal la Capșa, Ventura a mers în redacțiile ”Timpul“ şi „Românul” și a răspândit vestea că a luat-o razna Eminescu. Există voci care spun că Grigore Ventura ar fi fost lângă Eminescu la Capșa, când poetul a scos pistolul. Ba mai mult, Alexandru Ciurcu scrie în Memorii că, în loc să-l tempereze pe poet, Ventura îl duce pe Eminescu direct la palat cu pistolul, instigându-l să-l omoare pe Regele Carol I. Apoi, Ventura l-a trimis pe Eminescu la o baie la Mitraşewski. Acolo, bănuieşte Codreanu, Eminescu a fost închis, în timp ce Ventura a chemat poliţia şi infirmierii, notează publicația adevarul.ro.

Se pare că Grigore Ventura reprezenta varianta pentru lichidarea Societăţii Carpaţii şi a lui Eminescu. Motivul? Eminescu trebuia să dispară din viaţa publică întrucât era un militant pentru unirea tuturor provinciilor româneşti şi era cât aproape ca, prin scrierile sale, să zădărnicească o alianţă secretă între România şi Austro-Ungaria.

Cum a decurs viața lui Eminescu după episodul din 1884?

După anul 1884, Eminescu se reîntoarce la Iași unde caută o slujbă. Astfel începe cea mai grea perioadă din viața poetului care ajungă să trăiască din mila semenilor, de pe o zi pe alta.

Neavând o locuință a sa, Eminescu își duce zilele în spaţii mizere. Conform istoricilor, poetul a viețuit multe luni într-o şură a hanului Bacala din Iaşi. „De vreme ce rezidez într-o hulubărie puţin recomandabilă din orice punct de vedere, e lesne de înteţeles că nu am unde pune lucrurile mele (…) O tristă iarnă mă aşteaptă şi o tristă viaţă”, îi scria Eminescu unui prieten la vremea respectivă.

Patru ani de chin pentru Eminescu

Viața nu avea să se îmbunătățească pentru poet în următorii ani. După ce face un periplu la spitale din România și din străinătate, Eminescu moare pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor nr. 9, București. Poetul fusese internat cu câteva luni înainte în spitalul Mărcuța din București și apoi fusese transportat la sanatoriul Caritas. Diagnosticul? „Alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”.