Imaginea din Munții Carpați pe care un fotograf o surprinde o dată-n viață! Protagoniști? Un urs și o capră neagră
Există imagini pentru care unii fotografi așteaptă ani buni. Un instantaneu de o secundă care necesită un timp îndelungat. Uneori, însă, la mijloc poate fi vorba și de noroc. Sau, să fii la momentul potrivit la locul potrivit. Sau muncă și noroc. Aceasta este și cazul lui Daniel Mîrlea, un fotograf român care a surprins un cadru rar în amurgul zilei.
Aflat în Parcul Național Cozia, Daniel Mîrlea, fotograf specializat în natură, cel care deține site-ul valceanaturala.ro, un proiect care urmărește să facă cunoscută natura din județul Vâlcea, a imortalizat un cadru „de povestit nepoților”.
„Cu atâția munți nu avem cum să nu ne gândim la culmea Făgărașului, lacurile glaciare din Munții Parâng, poienile alpine sau cascadele din Munții Latoriței. Izvoarele reci din inima munților sunt dătătoare de viață, iar râșii, lupii și urșii cutreieră nestingheriți prin păduri și văi sălbatice, pe unde rareori ajunge picior de om”, scrie Daniel pe site-ul cu pricina.
În urmă cu câteva zile, fotograful a surprins în același cadru un urs brun și o capră neagră, animalul considerat a fi cel mai vechi mamifer de pe meleagurile mioritice. Din imaginea făcută de pe o stâncă, se poate vedea cum ursul și capra neagră se analizează reciproc într-un „dialog mut”.
Postată pe Facebook, fotografia a adunat mii de like-uri, aprecieri și share-uri. „Am fost în locul potrivit la momentul potrivit”, a scris Daniel în comentarii. Apoi a adăugat cu drag: „Eu am fost doar spectator, nu am participat la dialog”.
Daniel Mîrlea a acceptat să vorbească cu un redactor shtiu.ro despre fotografia ce a făcut furori în mediul online.
Daniel, felicitări. Un cadru de excepție… Care este povestea acestei fotografii?
Multumesc. Cum am ajuns în locul de observare, mi s-a părut că se deplasează un animal într-o vale îndepărtată. Am pus aparatul la ochi, și așa am observat ursul, iar mai jos de el era și capra neagră care îi urmărea fiecare mișcare. În general, se întâmplă invers, dacă vrei să vezi prădători de prin munți, urmărești zona pe care aceste erbivore o fixează din privire.
Nu ți-a fost teamă de animalele sălbatice?
Nu mi-a fost teamă de această întâlnire. În cazul de față acesta era la o distanță destul de mare, sub un perete abrupt față de locul din care fotografiam. Dar, în general, urșii din zonă fug la cea mai mică prezență a omului, acest lucru se aplică mai în toată țara, cu excepția zonelor în care există urși habituați. De-a lungul timpului, toți urșii pe care i-am întâlnit au fugit de îndată ce mi-au simțit mirosul, fără să am oportunitatea să mă apropii prea mult.
Pe la ce oră ai surprins întâlnirea dintre capră și urs?
Imaginea a fost realizată pe la ora 06:10 dimineața, cu câteva minute înainte de răsărit.
Crezi că această fotografie este printre cele mai spectaculoase pe care le-ai surprins?
Imaginea este printre momentele mai aparte surprinse de mine, foarte rar se aliniază lucrurile în așa fel încât să ai aceste animale în același cadru. Nu aș putea să spun că este printre cele mai bune imagini din punct de vedere artistic, mi-aș fi dorit ca această imagine să o fi surprins după răsăritul soarelui, când lumina este mai caldă, sau vegetația să fie mai bogată, în același timp mi-ar fi plăcut să fiu puțin mai jos, să am un plan mai direct.
În prezent, în România, capra neagră este un animal pe cale de dispariție. Animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul, vulturul sunt principalul pericol pentru caprele negre. În Carpații Meridional trăiesc aproximativ 6.500 de capre negre. Potrivit Ministerului Mediului, datele publicate în anul 2019 arată că pe teritoriul României trăiesc între 6.450 şi 7.200 de urși carpatini.
Curiozități despre Munții Carpați
- Munții Carpații s-au format concomitent cu întregul sistem alpin în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, în timpul acelorași mișcări geologice în urma cărora s-au format Munții Alpii;
- Cel mai înalt vârf al lanțului carpatic este vârful Gerlachovsky (2.655 m) din Munții Tatra, care se află pe teritoriul Slovaciei
- Numele lanțului carpatic provine de la denumirea unui trib de daci care se numea „Carpes“ sau „carpi“ și care a trăit într-o zonă foarte întinsă din estul țării, Moldova de astăzi.
Foto: facebook.com