Înmormântarea clasică nu mai e la modă. Se practică ”incinerarea cu apă”

10.07.2023
Înmormântarea clasică nu mai e la modă. Se practică ”incinerarea cu apă”

Înmormântarea unei persoane dragi este cel mai tragic moment. Emoțiile de tristețe când este dus pe ultimul drum sunt copleșitoare pentru cei mai mulți dintre oameni. În unele culturi, corpul neînsuflețit este incinerat, însă acest lucru nu înseamnă că durerea sufletească este mai mică. Din acest an, în Marea Britanie, se oferă o nouă modalitate de a scăpa de cadavru… ”incinerarea cu apă”. Cum e posibil așa ceva?

Ce este ”incinerarea cu apă”?

Toate companiile din Marea Britanie trebuie să respecte grija pentru mediul înconjurător. Ca atare, inclusiv cele de pompe funebre se adaptează noilor realități. Așadar, în această parte a lumii pe lângă înhumarea clasică și incinerarea obișnuită este propusă și ”incinerarea cu apă”.

Această metodă este mai puțin poluantă și după efectuarea ei mai rămân doar oasele din corpul uman. Procedura este cunoscută și sub numele de „aquamation”, folosind procesul de hidroliză alcalină, în care apa amestecată cu o soluție alcalină descompune corpul până când rămâne doar scheletul.

Potrivit informațiilor oficiale, corpul neînsuflețit este amplasat într-un vas de oțel care este umplut, ulterior, cu o soluție alcalină și apă. Recipientul este, după aceea, încălzit până când organismul uman se descompune complet și mai rămân doar oasele. Acestea sunt apoi luate și măcinate până rezultă o pudră albă care este pusă într-o urnă și oferită familiei, exact ca și în incinerarea clasică. Toată procedura durează în jur de 3 – 4 ore.

Conform firmei britanice Resomation care oferă acest serviciu, „incinerarea cu apă” consumă de cinci ori mai puțină energie decât cea obișnuită. În jur de 245 de kilograme de emisii de carbon sunt generate prin incinerarea tradițională, echivalentul încărcării unui smartphone de 29.000 de ori, potrivit adevarul.ro.

Cum a apărut ”incinerarea cu apă”?

Procedura a început să fie utilizată pentru prima dată în anii 1990, când cercetătorii încercau în Statele Unite ale Americii să scape de bovinele care sufereau de boala vacii nebune. Ulterior, în anii 2000, școlile de medicină au folosit acest proces pentru a scăpa de cadavrele umane pe care se făceau experimente.

Drept urmare, procedeul și-a făcut drum și în industria funerară, astfel că în prezent este o alternativă la înmormântarea clasică și incinerarea obișnuită.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot