Cartofii prăjiți reprezintă una dintre cele mai populare garnituri din lume pentru burgeri, pui prăjit, friptură la grătar și, sau pește prăjit.
În Belgia, cartofii prăjiți sunt adesea consumați cu midii fierte sau cu un ou prăjit deasupra. Regatul Unit este renumit pentru fish and chips. În Orientul Mijlociu, cartofii prăjiți sunt o gustare sănătoasă atunci când sunt serviți cu lipie și alte ingrediente (Șaorma vă spune ceva?).
Printre diferitele teorii care au apărut în ultimii ani, este în general acceptat că aceștia au fost inventați fie de belgieni, fie de francezi. Cartofii au fost introduși pentru prima dată în Europa nu prin francezi sau belgieni, ci prin spanioli.
În anul 1537, Jimenez de Quesada și forțele sale spaniole au ajuns într-un sat din Columbia, unde toți băștinașii fugiseră. Printre alte alimente, aceștia au și găsit și cartofi, pe care spaniolii i-au numit inițial… „trufe”.
Aproximativ 20 de ani mai târziu, cartofii au fost aduși în Spania și, de asemenea, introduși în Italia. La acea vreme, cartofii erau încă destul de mici și amari și nu creșteau bine nici în Spania, nici în Italia. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, au fost cultivate versiuni mai mari și mai puțin amare.
Cu toate acestea, originile pot fi găsite în Belgia, unde istoricii susțin că belgienii probabil prăjeau fâșii subțiri de cartofi încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Se presupune că această idee le-a venit sătenilor săraci din Valea Meuse dintre Dinant și Liège. Aceștia mâncau adesea pește mic prăjit pe care îl prindeau în râu.
În lunile de iarnă, când râul îngheța, pescuitul avea să devină o sarcină imposibilă și îi obliga pe săteni să găsească alte surse de hrană. Acesta este momentul în care sătenii au apelat la cartofi, feliându-i și prăjindu-i așa cum făceau când preparau peștele.
Potrivit unui raport din 2014 al Reuters, „Cartofii prăjiți belgieni sunt vânduți în mod tradițional, într-un con de hârtie, într-un „fritkot”, în general o baracă sau o remorcă. Există aproximativ 5.000 dintre acestea în Belgia, ceea ce le face de 10 ori mai comune, pe cap de locuitor, decât restaurantele McDonald’s din Statele Unite.”
Popularitatea cartofului în Franța este în mare măsură atribuită unui ofițer medical al armatei franceze pe nume Antoine-Augustine Parmentier. În timpul Războiului de Șapte Ani, Parmentier a fost luat captiv și, ca parte a rațiilor sale din închisoare, a primit cartofi.
La acea vreme, francezii foloseau cartofii doar pentru hrana porcilor și nu îi mâncau niciodată. Ei credeau că această legumă provoacă diverse boli. De fapt, în 1748, Parlamentul francez a interzis chiar cultivarea cartofilor, deoarece erau convinși că provoacă lepră.
Cu toate acestea, în timp ce se afla în închisoare în Prusia, Parmentier a fost forțat să cultive și să mănânce cartofi și a descoperit că teoriile francezilor despre cartof pur și simplu nu erau adevărate.
Când s-a întors în Franța, Parmentier a început să susțină cartoful ca o potențială sursă de hrană. În cele din urmă, în 1772, Facultatea de Medicină din Paris a afirmat cu tărie faptul că acesta este comestibil.
Parmentier a început apoi o campanie mai agresivă de promovare a cartofului în Franța, găzduind dineuri cu cartofi alături de demnitari precum Benjamin Franklin, Antoine Lavoisier, Regele Ludovic al XVI-lea și Regina Marie Antoinette.
De asemenea, el angajase paznici înarmați pentru a păzi cartofii, în încercare de a-i convinge pe oameni că ceea ce era acolo era foarte valoros. Apoi le spunea gardienilor să accepte orice mită care le era oferită de oameni și să-i lase să „fure” cartofii. În cele din urmă, însă, a fost nevoie de o foamete în 1785 pentru a deveni popular cartoful în Franța.
Odată ce francezii au acceptat cartoful, popularitatea sa a crescut vertiginos în Franța. Până în 1795, cartofii erau cultivați pe scară foarte mare în Franța, inclusiv în grădinile regale de la Tuileries, unde grădinile au fost transformate în câmpuri de cartofi. În acest interval de timp, cartofii prăjiți au devenit extrem de populari în Franța, în special la Paris, unde erau oamenii își puteau cumpăra „frites” de la vânzătorii cu cărucioare de pe stradă.
Dar, prin alte argumente, toate acestea s-au întâmplat cam în același timp atât pentru francezi, cât și pentru belgieni. Deci cine știe? Cu toate acestea, francezii par să fie cei care au răspândit cartofii prăjiți în America și Marea Britanie și, la rândul lor, americanii, prin lanțuri de fast-food, i-au introdus în cele din urmă în restul lumii non-europene ca „French fries”.
În mod ironic, din cauza acestei din urmă răspândiri de lanțurile de fast-food americane, în multe părți ale lumii non-europene, „cartofii prăjiți” („French fries”) sunt de cele mai multe ori cunoscuți sub numele „cartofi prăjiți americani” („American fries”).
Chiar dacă cartofii sunt o legumă versatilă, descoperirea belgiană/franceză rămâne un răsfăț păcătos pe care vom fi gata să o ronțăim oricând, fără să numărăm caloriile!
Foto: Pexels.com
