Pe data de 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, se înfăptuia Unirea Principatelor, cunoscută și sub denumirea de Mica Unire. Totuși, nu toată lumea a fost de acord cu aceasta, astfel că rușii au încercat sub diferite forme să rupă Mica Unire.
În anul 1866, la 7 ani de la înfăptuirea Micii Uniri, la Iași, rușii încearcă o lovitură de stat. Se pare că această lovitură a fost bine plănuită de agenții Rusiei cu ajutorul unor bogătași și al clerului, în frunte cu Înaltpreasfințitul Calinic Miclescu, Mitropolitul Moldovei, scrie colectionaruldeistorie.ro.
Rușii își doreau cu orice preț revenirea la situația de dinainte de 1859, când Moldova și Țara Românească erau două state separate. Unirea a adus pentru unii pierderi importante.
În timpul domniei sale, Al. Ioan Cuza a atras simpatia țăranilor care fuseseră împroprietăriți și avusese loc, totodată, emanciparea clăcaşilor. Din păcate, aceste reforme au stat la baza complotului împotriva sa.
Domnitorul ajunsese atât de mult să fie urât încât liberalii radicali și conservatorii au făcut front comun împotriva acestuia. Partidul Liberal era nemulțumit că nu avea un cuvânt de spus în conducerea țării, în timp ce Partidul Conservator era nemulțumit de reformă agrară și legile considerate prea revoluționare. În plus, pe teritoriul celor două Principate existau personaje apropiate Rusiei, care nu vedeau cu ochi buni unificarea.
Complotul împotriva lui Alexandru Ioan Cuza a fost pus la cale de ani de zile, iar în noaptea zilei de 10/22–11/23 februarie 1866 acesta a fost forțat să abdice. În locul lui Cuza a fost instituită o Locotenență Domnească formată din Lascăr Catargiu (boier moldovean conservator), Nicolae Golescu (boier muntean liberal mason) și colonelul Nicolae Haralambie, ca reprezentant al Armatei. Noua conducere a făcut demersuri pentru aducerea pe tron a unui domnitor străin și astfel l-au găsit pe principele german Carol de Hohenzollern, a cărui nominalizare vine pe 30 martie 1866.
Puterile Garante au cerut ca, în locul lui Cuza, să fie pus un domnitor român, menționând că, dacă moldovenii doresc acest lucru, se pot separa. Rusia a intrepretat mesajul ca pe o slăbiciune a Occidentului și a acționat imediat. Câteva zile mai târziu, pe 3 aprilie 1866 este pusă la cale o lovitură de stat.
Evenimentul de la Iași a venit într-un moment de maximă tensiune între moldoveni și munteni, care încă nu se obișnuiseră unii cu ceilalți. Agenții ruși prezenți pe teritoriul țărilor române nu au făcut decât să amplifice tensiunile. Iașiul a fost ales cu un scop, întrucât locuitorii Iașiului erau nemulțumiți de faptul că, odată mutată capitala la București, orașul lor pierde din influență și perspectivă.
Ieșenii ies în stradă. În oraș au loc acțiuni separatiste și oamenii ies cu mesaje antimuntenești: „Valahi, duceți-vă de unde ați venit!” sau „Vrem să ne conducem singuri!”. Se speculează faptul că moldovenii ar fi devenit o colonie a Munteniei.
La Iași sosesc în grabă Lascăr Catargiu și Nicolae Golescu, avertizați că se pregătește o lovitură în forță regizată de Rusia. În fruntea mișcării sunt boierii rusofili din familia Roznovanu, care speră ca domnitor al Moldovei să fie pus tânărul Nicolae Roznovanu de 24 de ani.
„Nicolae Roznovanu avea la acea dată 24 de ani, era cunoscut mai mult cu numele Nanuță și lua lecții de învățare a limbii române. Acest Guliță al Iașilor era agent țarist. Apariția sa episodică pare mai degrabă o soluție pasageră pentru aducerea lui Serghie de Leuchtenberg pe tronul țării”, îl descrie istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Mitropolitul Calinic Miclescu se implică la rându-i și cheamă poporul la luptă susținând că Dumnezeu nu vrea Unirea cu veneticii de la București. Oamenii sunt îndemnați să ia cu asalt Palatul administrației centrale. Aici, mulțimea furioasă dă peste cordonul de militari care asigură paza. Boierul moldovean Lascăr Catargiu înțelege însă că situația a scăpat de sub control și transmite către trupe să folosească forța fizică dacă situația o impune. Începe o luptă fizică între cei ce s-au pronunțat împotriva unirii și forțele de ordine, mai spune colectionaruldeistorie.ro.
Autoritățile române, după ore bune de luptă, reușesc să înăbușe evenimentul de la Iași. A. D. Xenopol scrie despre 2 morți în rândurile militarilor și 15 printre secesioniști, precum și zeci de răniți. Bilanțul este însă, fără niciun dubiu, cu mult mai mare. Grigore N. Ionașcu scrie, în „După 45 de ani…”, epilogul războiului de pe ulițele Iașiului: „Bucătăriile militare erau pline de morți. Străzile erau pline de sânge, de cai împușcați și de corpuri omenești”.
Istoricul Mihai Dimitri Sturdza, reconstituind numărul victimelor, ajunge la concluzia că au fost 6 morți printre militari și peste 100 printre insurgenți.
Toți capii răscoalei au scăpat nepedepsiți. Mitropolitul Calinic Miclescu a fugit și s-ar fi ascuns într-o casă din apropiere. Apoi, acesta îmbracă haine femeiești și este adăpostit de Ion Creangă (la acea oră diacon) în pivnița cârciumii din strada Sfânta Vineri. Ulterior, Mitropolitul pucist Calinic Miclescu a fost iertat de Carol I și, mai mult, acesta ajunge pe 31 mai 1875 Mitropolit Primat al României.
Carol I a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie pe 10 mai 1866.
Despre episodul de la Iași se cunosc destul de puține informații, întrucât nu a existat niciun motiv pentru care România să dorească să se afle, nici pe plan intern, nici pe plan extern, că la Iași avusese loc o răscoală antiunionistă (fie ea și organizată de Rusia) înăbușită în sânge.
