Mama lui Nikola Tesla era româncă? De ce Tesla avea 18 șervețele la masă?

28.02.2019
Mama lui Nikola Tesla era româncă? De ce Tesla avea 18 șervețele la masă?

Originea etnică a lui Nikola Tesla a fost dezbătută în nenumărate rânduri. Națiuni precum România, Serbia sau Croația sunt convinse că Tesla le-ar fi aparținut. Totuși, care este originea lui Nikola Tesla?

Nikola Tesla (1856 – 1943), unul dintre cele mai mari genii ale omenirii, s-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox sârb Milutin Tesla şi al Gicăi Mandici.

Numele iniţial de familie era Drăghici, dar acest nume a fost înlocuit în timp, prin porecla de Tesla, după meseria transmisă din generație în generație, cea de dulgher (n.a. teslari).

De ce condamnații la moarte din Statele Unite sfârșeau pe scaunul electric și nu în ștreang?

Familia lui Milutin Tesla a locuit în comuna Similian, la poalele munţilor Velebiti, acolo unde Milutin Tesla era preot. Comuna Similian se află la 12 km de Gospici, localitate ce s-a aflat în Serbia și este astăzi în Croația. Totuși, e clar că Nikola Tesla are origini românești, dat fiind că mama sa era româncă.

Tesla a fost cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean al Statelor Unite ale Americii.

Despre Gica Mandici se cunosc puține informații. Se pare că femeia a rămas de tânără orfană şi a trebuit să se ocupe de cei şase fraţi mai mici. Căsătoria cu Milutin a fost șansa ei de a duce o viață mai bună. Preotul Milutin și Gica au avut cinci copii: Nikola, Dan, Anghelina, Milica și Marița.

Cine a fost Nikola Tesla?

Nikola Tesla a fost un inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale. Acesta este considerat ca fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Acesta este considerat a fi un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice.

Nikola Tesla a murit de unul singur, într-o cameră de hotel, în New York, în anul 1943. În onoarea sa, unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități este denumită „Tesla”.

Ce obiceiuri ciudate avea Tesla?

Despre Nikola Tesla, se spune că nu dormea decât două ore pe noapte. Există legende conform cărora odată ar fi lucrat 84 de ore în continuu. Nikola Tesla calcula cu exactitate volumul pe care îl avea mâncarea ce urma să o consume. Înainte de a mânca, își făcea un teanc de 18 șervețele. Nu 16, nu 17, nu 19, ci exact 18, pentru că cifra 18 este multiplu de 3 și Tesla făcuse o obsesie pentru cifra 3. Celebrul inventator a murit în camera 3327 de la etajul 33 al unui hotel, cu trei zile înainte de a împlini 87 de ani.

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot