Mi-am pierdut certificatul de naștere. Ce fac în acest caz?
Deși este un document foarte rar folosit, certificatul de naștere este foarte important. Practic, reprezintă prima formă de identificare a unei persoane din momentul în care s-a născut, până la vârsta de 14 ani când are nevoie de buletin. Ce faci în cazul în care pierzi certificatul de naștere?
Ce să fac dacă îmi pierd certificatul de naștere?
Unul dintre cele mai problematice momente din viața unui om este atunci când se pierd documentele. În topul documentelor care se pierd mai intră buletinul, permisul de conducere sau certificatul de căsătorie.
Conform legislației în vigoare, odată ce se constată pierderea definitivă a certificatului de naștere este nevoie de deplasarea la primăria unde a fost înregistrat prima dată. Este necesară solicitarea eliberării unui duplicat.
Pentru eliberarea duplicatului nu se percep taxe și va fi primit pe loc, în ziua în care a avut loc solicitarea.
Actele necesare înlocuirii documentului pierdut sunt:
- Cerere scrisă și semnată de către solicitant;
- Actul de identitate, în original și copie;
- Dovada achitării unei taxe de timbru în valoare de 2 lei. Se poate achita online sau fizic la Direcția de Impozite și Taxe Locale;
Din păcate, pierderea unui document oficial se sancționează în mod legat cu o amendă cuprinsă între 100 și 200 lei. În cazul în care documentul este furat, și nu pierdut, autoritățile nu vor înainta nicio sancțiune.
Când este necesar certificatul de naștere?
Certificatul de naștere, ca orice alt document este foarte important. Pe el sunt trecute data și locul nașterii, dar și codul numeric personal. Este practic prima formă de identificare a unei persoane. Deși este folosit foarte rar, fiind pus la loc de cinste, avem nevoie de el în următoarele cazuri:
- Carduri sociale
- Eliberarea unui pașaport
- Dovada cetățeniei
- Căsătoria în străinătate
- Permisul de conducere
- Înscrierea la școală, liceu, facultate, ș.a
- Înrolarea în cadrul armatei
- Beneficii guvernamentale
- Dublă cetățenie
- Schimbare de nume
- În străinătate pentru apostilă
- Solicitarea pensiei
- Divorț
- Înmormântare
Foto: Blog.ilegis.ro &