Mihail Sebastian a sfârșit asemeni lui Labiș. Geniul cu origini evreiești, ucis de un camion suspect
Toată lumea știe povestea lui Nicolae Labiș, cel care a murit la numai 21 de ani după ce a fost călcat de tramvai. Scriitorul Mihail Sebastian a murit într-o zi de mai după ce a fost lovit de un camion în apropierea unei stații de tramvai. Avea numai 38 de ani și era la apogeul carierei.
Mihail Sebastian s-a născut Iosif Mendel Hechter la Brăila într-o familie de evrei în 1907. Acesta a scris romane, dramaturgie și critică literară, fiind unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Mihail Sebastian a avut o viață plină de ghinioane din pricina originilor sale evreiești, a iubirilor neîmplinite, a câtorva accidente casnice (două incendii), a unui furt (avea într-o servietă singurul exemplar al unui roman la care lucrase 5 ani) și al finalului tragic.
A scăpat de război, a murit de camion
Să supraviețuiești unui conflict planetar și să mori la finalul urgiei după nu se poate numi decât ghinion curat. Era 29 mai 1945 când Mihail Sebastian, rezident de ani buni ai Bucureștilor și om de seamă, Se trezește, își pune un costum subțire, verde-deschis, își ia servieta neagră și pleacă spre teatru ca să-i ceară lui Sică Alexandrescu o invitație la teatru pentru părinții lui. Era aceeași zi în care Mihail Sebastian primea vestea bună că piesa lui „Steaua fără nume” avea să fie reprezentată „pe toate scenele lumii”, scrie ziarulmetropolis.ro.
În jurul orelor 14:00, scriitorul merge să ia masa cu părinții, în casa din Antim și le dă acestora invitația la teatru. Apoi, pleacă spre Universitate unde urma să țină un curs intitulat „Balzac și problemele sociale ale timpului său”. Nu știa că nu va mai ajunge în fața studenților.
„În fiecare zi, când pleca de acasă, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abătea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Școala Poenărescu și ajungea în Calea Victoriei, pe la Podul Senatului”, avea să povestească prietenul lui, Mircea Septilici.
Numai că în acea zi de 29 mai, Mihail Sebastian avea să schimbe traseul. În jurul orei 15:00 un camion avea să-l lovească în plin, atunci când traversa pe la stația de tramvai de la biserica Sf. Nicolae. Lovitura l-a proiectat pe caldarâm. Trecătorii s-au strâns imediat și a fost transportat de urgență la un dispensar. Scriitorul a murit pe drum, având o fractură craniană. În buzunarul acestuia s-a găsit textul dactilografiat al conferinței pe care urma s-o țină peste puțină vreme la Universitate, unde n-a mai ajuns niciodată. Avea numai 37 de ani și reușise să supraviețuiască unei perioade antisemite, dar îi venise de hac un camion.
Accident sau crimă?
Presa vremii nota: „În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șoferul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm”. Mașina care l-a lovit era condusă de un anumit Ion Zapodeanu. Deși au curs litri de cerneală și speculațiile și-au găsit loc, nimeni nu a putut dovedi o crimă.
Un alt articol al vremurilor nota: „În dreptul bisericii Sf. Ilie , a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însa surprins de o autoduba, ce se apropia cu o viteza fantastica. În ultimul moment, sperând ca totusi bolidul amenintator îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Sofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat sa stopeze, însa frânele n-au raspuns la comanda. Masina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. Masina purta nr. 19 308 si era condusă de proprietarul ei, Ion Zapodeanu. Imediat, trecatorii i-au sarit în ajutor si cu o alta masina a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului si, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15”
Mihail Sebastian a fost îndrăgostit de Leny Caler
Mihail Sebastian a scris ”Jocul de-a vacanţa” pentru una dintre frumuseţile Bucureştiului interbelic, actriţa Leny Caler de care a fost foarte îndrăgostit. Actrița l-a apreciat întotdeauna ca scriitor, niciodată ca bărbat și nu i-a răaspuns avansurilor.
„Aveam aseară, plecând de la Leni, sentimentul că, dacă m-aş sinucide în chiar noaptea aceea, aş face-o împăcat, aproape cu voie-bună… N-am să-i pot explica niciodată cît de mult înseamnă – sau putea să însemne – ea pentru mine. Şi nici eu nu-mi dau seama dacă o iubesc cu un mare amor sau cu ultimele mele rezistenţe de viaţă”, notea Mihail Sebastian în jurnalul său.
Romanul „Accidentul”, un alt ghinion arhicunoscut
Printre ghinioanele din viața lui Mihail Sebastian se numără și un episod petrecut în Franța. Manuscrisul iniţial al romanului Accidentul, care cuprindea cinci capitole, i-a fost furat lui Sebastian în perioada în care se afla în Franţa. Autorul nu a fost găsit, iar manuscrisul s-a pierdut pentru totdeauna. Scriitorul a fost nevoit să reia romanul de la zero întrucât nu avea nicio copie.