Motivul hilar pentru care s-a enervat Carol al II-lea pe regina mamă Elena

de: Sorin Florea
28 10. 2022
Regina Elena
Motivul hilar pentru care s-a enervat Carol al II-lea pe regina mama Elena

Regele Carol al II-lea a avut o viață plină de controverse. Acesta a renunțat în nenumărate rânduri la îndatoririle regale și la tronul României pentru a-și trăi iubirea inițial cu Ioana Maria Valentina (Zizi) Lambrino, apoi cu Elena Lupescu. De altfel, din cauza acestor relații Carol a fost trimis de mai multe ori în exil de către tatăl său Ferdinand I.

Carol al II-lea nu a iubit-o pe regina mamă Elena

Căsătoria lui Carol al II-lea cu Regina Mamă Elena a fost o ușurare, toții consderând că regele Carol al II-lea s-a cumințit, după oficializarea relației cu prințesa Danemarcei. Aceasta a rămas cunoscută în istorie ca regina mamă Elena și nu a avut deloc o viață ușoară cu soțul ei.

Se poate spune că regele a fost un personaj egocentrist, el iubindu-se doar pe sine. De altfel, acesta a avut numeroase aventuri amoroase extraconjugale, trăind după bunul plac fără să îi pese de cei apropiați. Ca atare, acesta a părăsit-o pe regina Elena și s-a căsătorit, într-un final, cu amanta sa, Elena Magda Lupescu.

Cu toate acestea, Carol al II-lea a continuat să aibă o influență puternică în viața reginei Elena, cei doi fiind părinții lui Mihai I. Regele nu vedea cu ochii buni popularitatea crescută a fostei sale soții în rândul românilor și a făcut în așa fel încât aceasta să fie plecată mai mereu în străinătate.

În 1932 regina Elena a călătorit în Marea Britanie, împreună cu fiul ei, Mihai I. Vacanța, care trebuia să dureze șase săptămâni, a fost întreruptă brusc de Carol al II-lea după ce s-a supărat că regina Elena l-a îmbrăcat pe Mihai I într-un costum când au mers la Palatul Buckingham şi nu în pantaloni scurţi cum îi spusese el.

Acesta a fost singurul moment când regina Elena a reacționat public față de atitudinea lui Carol al II-lea, susținând că îi sunt încălcate drepturile de mamă. Ca atare, regele a decis să îi interzică reginei Elena să mai revină în țară, iar aceasta a plecat în Germania, la mama ei. Mihai I a fost în schimb adus în România și a trebuit să suporte faptul că mama lui nu îi va fi aproape.

Așadar, viața reginei Elena nu a fost una simplă. Departe de fiul ei, Mihai I, aceasta a trebuit să își continue viața în exil, însă a recunoscut că este mândră de copilul ei.

Foto: Wikipedia.org