Munții fabuloși din interiorul Pământului. Sunt de patru ori mai mari decât Everestul

14.06.2023
Munții fabuloși din interiorul Pământului. Sunt de patru ori mai mari decât Everestul

Pământul a fost analizat de oamenii de știință încă din cele mai vechi timpuri, aceștia încercând să înțeleagă tainele misterioase din adâncurile Terrei. Se pare că planeta noastră are în interiorul său lanțuri muntoase chiar și de patru ori mai mari decât vârful Everest. Cum este posibil așa ceva?

Cum s-au format munții din adâncurile Pământului?

Un grup de cercetători a instalat 15 stații de seismologie în Antarctica pentru a studia în detaliu interiorul planetei. Astfel au fost descoperite lanțuri muntoase, cu vârfuri care depășesc și de patru ori înălțimea Everestului. Oamenii de știință au denumit aceste regiuni din interiorul Terrei „zone de viteză ultra-scăzută” sau ULVZ și au observat că sunt peste tot oriunde te-ai duce în lume.

Munții din interiorul Pământului se află într-o zonă critică: cea dintre nucleul metalic al planetei și mantaua stâncoasă din jurul acestuia. Această așezare strategică are efecte și la suprafață, putând fi unul dintre cauzele care duc la apariția vulcanilor.

Cercetătorii au putut să înțeleagă structura Pământului cu ajutorul undelor seismice care au fost provocate de diferite cutremure și înregistrate de stațiile de seismologie. Astfel au fost descoperiți tot felul de munți în jurul nucleului Terrei, cel de sub Hawaii având o lungime impresionantă, nu mai puțin de 910 kilometri.

Cert este că până în prezent nimeni nu știe cum au ajuns acolo și cum s-au format, însă se presupune că munții sunt părți ale mantalei inferioare care au fost supraîncălziți din cauza apropierii lor de miezul incandescent al Pământului. Potrivit specialiștilor în seismologie, mantaua Pământului poate ajunge la o temperatură de 3.700 de grade Celsius, în timp ce nucleul poate atinge și 5.500 de grade Celsius, o temperatură apropiată de cea găsită pe suprafața Soarelui. Astfel bucăți din mantaua apropiată de nucleu se topesc și formează ceea ce geologii au numit ULVZ.

Mai sunt și alte ipoteze care încearcă să descifreze cum s-au format acești munți misterioși în interiorul Pământului, însă niciuna dintre ele nu a reușit să demonstreze cu adevărat ceea ce s-a întâmplat cu miliarde de ani în urmă, potrivit bbc.com.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot