Nicolae Iorga a fost o somitate. Catalogat ca fiind unul dintre cei mai bravi și mai culți români care au trăit vreodată, Nicolae Iorga a jucat și un rol important în politica națională, ocupând la un moment dat funcția de premier. În ciuda faptului că era foarte cult și știa 17 limbi străine, Iorga avea și dușmani. Unul dintre ei, un scriitor talentat al vremii, Păstorel Teodoreanu.
Păstorel Teodoreanu nu a fost doar un scriitor talentat, ci un adevărat personaj. Acesta nu rata nicio ocazie în a-și spune părerile sincere și în a-i ataca pe politicienii vremii. Una dintre țintele sale preferate a fost istoricul Nicolae Iorga pe care l-a numit în epigrame „pitic”, „laș”, „prea bărbos”, „delirant dramaturg” și „inept politician” sau “maimuțoi”.
După restaurația din iunie 1930, Carol al II-lea avea nevoie de o persoană respectată în fruntea guvernului pentru a-și legitima domnia. De aceea pe 19 aprilie 1931, Carol al II-lea îl numește pe Iorga prim-ministru.
În anul 1931, Nicolae Iorga avea 60 de ani când a acceptat propunerea lui Carol al II-lea de a venit la putere ca să găsească soluții privind criza economică și, evident, să-i spele imaginea publică afectată de relația cu Elena Lupescu. Iorga a deținut funcția doar până în anul 1932.
Un an a fost suficient pentru ca Iorga să intre în „malaxorul” epigramelor lui Păstorel Teodoreanu. Cum îl vedea Păstorel pe „salvatorul” Iorga? Cam așa:
“Cazul nu-i așa sinistru,
Căci părosul demiurg
Doar pe scenă-i prim ministru.
La Consiliu-i dramaturg.
L-a pus destinul lui stupid
Într-o dilemă de infern:
Ori partid, fără guvern,
Ori guvern, fără partid.
Ca să-şi mai mărească fala
Faţă de europeni,
Iorga sare halandala,
Vrând să mute capitala
La Văleni”
Păstorel și-a făcut chiar o obișnuință de a-l ataca pe Iorga în presa vremii și în cărțile publicate, notează hotnews.ro. Ba mai mult, epigramele despre Nicolae Iorga i-a afectat și pe cei din familia lui Păstorel Teodoreanu. Volumul „Strofe cu pelin de mai”, contra Iorga Nicolai l-a costat pe Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, funcția de ministru în guvernnul Iorga. Deși acesta a cumpărat întregul stoc, nu a mai putut da ochii cu prim-ministrul.
“Într-o noapte, pe-un maidan,
Un țap negru mă fixa:
Mic, pe cît era Pîrvan,
Și bărbos, ca dumneata.
Un pitic cu barbă nesimțit de mare:
“Barbă sus și barbă jos,
Doamne, cît e de bărbos Iorga!
Din Hotin la Covuilui
Barbă nu-i ca barba lui
Iorga!
Of! Of! Ș-auleu,
Să ferească Dumnezeu!”
“Vendeta Mi-ar arunca în cap cu tomul
De-ar sti academicianul
C-am scris că e păros ca omul
Si colosal ca Caraimanul”
Relația bună dintre Iorga și Carol al II-lea n-a durat prea mult. Legătura s-a degratat treptat și a fost presărată și cu momente tensionate pe alocuri. În 1939, cu un an înainte ca regimul lui Carol al II-lea să se prăbușească, într-o ședință a Academiei Române, consilierul regal Nicolae Iorga a adus grave acuzații Suveranului, atunci când preşedintele acestei înalte instituţii propusese ca toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale”.
Iorga a răbufnit la gândul că academicieni să se înscrie în „Frontul Renaşterii Naţionale” înființat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine.
„Nu, domnule preşedinte, noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni”, a punctat Iorga, moment în care din sală s-a stricat „Destul!” sau „Stai jos!”.
Iorga a continuat menționând că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric: „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau únele care se numeau„Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale, îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti hohenzollerni se trage actúala noastră dinastie care, după cum este şi firesc, poartă un numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii”.
Nicolae Iorga a mai spus: „Printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din generaţia celor nebuni. Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand. Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi, după a patra generaţie, Regelui Carol al II-lea. Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din venele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol al II-lea, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie- cu dna Lupescu”.
Se pare că Suveranul asculta la un microfon ședința și, știind despre acest lucru, colonelul Urdăreanu s-a dus la Iorga ca să-l împiedice de a vorbi mai departe. Fără teamă, Iorga a încheiat discursul: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin”.
