Pe cine a îmbogățit pandemia de coronavirus?

de: Sorin Florea
20 01. 2022
dolari
Pe cine a imbogatit pandemia de coronavirus?

Pandemia de coronavirus a schimbat total lumea așa cum o știam până acum. Restricțiile impuse de autorități au îngrădit o serie de drepturi și libertăți cetățenești, economia mondială a fost pusă pe butuci, însă cu toate acestea unele persoane s-au îmbogățit. Interesant, nu-i așa?

Așa cum ne arată istoria, pe timpul oricărei crize mondiale persoanele bogate devin și mai bogate, iar cele sărace și mai sărace. Potrivit datelor oficiale, averile celor mai bogați 10 oameni din lume s-au dublat în timpul pandemiei de Covid-19. Dar, cum a fost posibil așa ceva?

Cum și-au dublat averea bogații lumii în timpul pandemiei?

Organizaţia de caritate „Oxfam” a realizat o analiză, pe care a făcut-o publică, și a arătat că averea însumată a celor mai bogați 10 oameni din lume a crescut, în timpul pandemiei, de la 700 de miliarde de dolari la 1,5 trilioane de dolari. Pare incredibil? Nu este deloc.

Potrivit datelor prezentate de organizație, averea lui Elon Musk a crescut cu peste 1.000%, în timp ce cea a lui Bill Gates a crescut cu 30%. De cealaltă parte, peste 160 de milioane de oameni, din întreaga lume, au fost împinși sub pragul sărăciei. Raportul a arătat că din cauza veniturilor mici peste 21.000 de oameni au murit, în fiecare zi, la nivel global.

Nu este din întâmplare, ci este o alegere: violenţa economică este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă, susţin autorii în raportul prezentat, potrivit digi24.ro.

Trebuie specificat că atunci când ai bani este ușor să faci și mai mulți bani, fiindcă în funcție de cererea de pe piață și nevoile societății, la un moment dat, investiţiile pot merge într-o anumită direcţie. De aceea oamenii bogați își permit ca în vremuri grele să facă și mai mulți bani. Din păcate, această situație duce la o discrepanță și mai mare, din punct de vedere economic, între păturile sociale.

Nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi. Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică, a declarat directorul executiv al Oxfam International, Gabriela Bucher, potrivit sursei citate mai sus.

Din păcate, legile sunt făcute în funcție de cerințele și nevoile celor bogați. Cu toate acestea, în ultima perioadă, tot mai multe voci cer impozitarea mai mare a averilor celor bogați și reintroducerea acelor bani în societate. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla sau falia dintre bogați și săraci va deveni și mai mare, pe zi ce trece.

Foto: Pexels.com