Peștii beau apă? Li se face peștilor vreodată sete?

de: Claudiu Petrișor
09 02. 2018
pesti

Când spui „pește” gândul te poartă automat la „apă”. Pește fără apă nu se poate. Ei bine, dacă își petrec întreaga viața în apă, oare peștilor li se face vreodată sete? Simt peștii nevoia să bea apă?

Dacă ești înconjurat de apă, cel mai probabil nu vei simți nevoia de sete. Se aplică acest lucru și peștilor? Peștii teleosteeni (peștii caracterizați prin schelet complet osificat, care reprezintă peste 96% dintre speciile actuale de pești) nu au capacitatea de a simți setea. La aceștia, dorința de a bea vine din partea anterioară a creierului, pe când la animalele terestre această dorință vine din creier, ca un reflex natural.

Astfel, răspunsul scurt la întrebarea „Peștilor li se face vreodată sete?” este „Nu”. Sau cel puțin „Nu, la nivel conștient”. Cu toate acestea, multe specii de pești au nevoie să consume apă, însă prea multă apă îi poate ucide. O adevărată problemă, mai ales că peștii sunt în permanență înconjurați de apă.

Șoarecilor nu le place brânza. De unde a pornit mitul conform căruia rozătoarele iubesc cașcavalul?

La fel ca orice alt animal, peștii trebuie să mențină un echilibru strict între apă și sare (printre alte minerale), pentru a rămâne în viață. Problema peștilor nu se referă la obținerea apei în corpul lor, ci la reglarea concentrației anumitor minerale.

Peștii de apă dulce nu beau apă, cei de apă sărată, da

Peştii de apă dulce nu beau apă deoarece ar putea muri datorită lichidelor în exces, ar putea chiar să „explodeze”. Acest lucru se datorează concentraţiei de săruri din sânge, care este cu mult mai mare decât cea a mediul înconjurător în care trăiesc.

Care a fost primul, oul sau găina?

Pe de cealaltă parte, peştii care trăiesc în mare beau apa mării. Întrucât apa mării și a oceanelor are o concentraţie mare de săruri, peştii se pot „deshidrata”. Cu alte cuvinte, pierd multă apă din corp tocmai datorită salinităţii mării al mediului în care trăiesc. Apa din mare are o concentrație mai mare decât lichidul din interiorul corpului lor, şi, prin urmare, sunt obligaţi să filtreze o cantitate mult mai mare de sare decât peştii de apă dulce.

Foto: pexels.com