Vlad Țepeș nu a fost sadic, ci foarte sadic. Acesta a dus la rang de mare artă pedepsele pe care le primeau dușmanii săi. Totuși, se pare că domnitorul Vlad Țepeș nu era doar crud, ci și foarte viclean. Mărturie stă un episod în care domnitorul s-a descotorosit de toți hoții și cerșetorii din Târgoviște.
Vlad a fost al doilea dintre cei patru frați născuți în familia nobilă a lui Vlad al II-lea Dracul. Porecla sa Dracula (care înseamnă „fiul lui Dracul”) a fost derivat din latinescul draco („dragon”) după intrarea tatălui său în Ordinul Dragonului, creat de împăratul Sfântului Roman Sigismund pentru apărarea Europei creștine împotriva Imperiului Otoman.
În anul 1448, Vlad ajunge pe tron pentru prima dată, dar nu rezistă decât două luni. Acesta revine la putere în anul 1456 și domnește în Țara Românească până în 1462. În cei șase ani de domnie, Vlad Țepeș a pus la cale sute de atrocități.
Se spune că în 1456, la puțină vreme după ce ajunge la conducere, Țepeș a poruncit sa fie adunați hoții, bătrânii fără casă, oamenii handicapați și cersetorii din Târgoviște. Domnitorul a dat ordine ca aceștia să fie închiși într-o casă unde să fie ospătați și cinstiți cu bucate alese.
„Să fie și ei cinstiți, sătui și fericiți măcar o dată”, ar fi spus Țepeș.
La finalul ospățului, după ce toți erau amețiți de vin și sătui de bucate, oamenii lui Țepeș au blocat ușile și le-a dat foc hoților și cerșetorilor. Ba mai mult, Țepeș spunea că le face acestor nefericiți un bine, că nu vor mai avea de pătimit în această viaţă, ci vor fi mai fericiţi pe lumea cealaltă.
Din nefericire, datele istorice nu ne pot spune exact cum a murit Vlad Țepeș, însă există mai multe ipoteze cu privire la finalul tiranului. De asemenea, nu se știe nici locul unde acesta este înmormântat.
Potrivit istoricilor, voievodul a murit la vârsta de 45 de ani, fiind ucis de boieri. Aceștia erau nemulțumiți de domnia lui Țepeș, care îi persecuta mereu și au plătit un slujitor din apropierea acestuia ca să îl omoare. Aici sunt două versiuni, una în care spune că ar fi fost omorât pe un deal, în timp ce urmărea lupta cu turcii, iar alta care susține că a fost ucis de boieri în timpul unui sfat, fiindcă ar fi refuzat să închine țara turcilor.
Conform unei alte versiuni, Vlad Țepeș a fost ucis chiar de turcii care veniseră cu pretendentul Laiotă Basarab să-l înlăture de pe tron. Voievodul ar fi fost trădat de boieri, lăsat singur, prins de turci și omorât.
Potrivit altor mărturii documentare, Vlad Țepeș a fost omorât chiar de oamenii lui, oastea sa fiind confundată cu inamicii.
„Oastea lui Drăculea a început să-i taie fără milă şi i-a gonit. Drăculea de bucurie s-a suit pe un deal să vadă cum taie pe truci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui şi s-a travestit în turc. Apropiaţii lui l-au socotit turc. Şi l-a lovit unul cu lancea”, a scris cronicarul Eufrosin de Agapia.