Povestea captivității lui George Topîrceanu, scriitorul luat prizonier în lupta de la Turtucaia

Cine nu a auzit de George Topîrceanu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți poeți români? Acesta s-a născut pe 20 martie 1866, la București, într-o familie modestă. Topîrceanu a făcut carieră în domeniul literar, fiind unul dintre cei mai buni poeți ai vremurilor sale, ajungând membru corespondent al Academiei Române. Totuși, viața l-a încercat din greu, poetul fiind luat prizonier pe front. 

George Topîrceanu a trăit într-o perioadă plină de conflicte regionale și mondiale, iar în timpul Primului Război Mondial a participat la Bătălia de la Turtucaia. Între 1 și 6 septembrie 1916 a avut loc un război între trupele bulgare și germane, pe de o parte, și cele române, de cealaltă parte, în localitatea Turtucaia.

Armata română a suferit un eșec usturător, pierderile omeneşti fiind cifrate la peste 6.000 de soldaţi şi 160 de ofiţeri morţi, 28.000 de soldaţi şi 480 de ofiţeri luaţi prizonieri, plus mii de arme capturate de inamici. Printre cei care au căzut în captivitate a fost și poetul George Topîrceanu. Acesta a fost prizonier de război până pe data de 1 decembrie 1917, când a fost eliberat la intervenţia omului politic şi scriitorului Constantin Stere, care era foarte influent în Germania.

Lumea l-a crezut mort pe Topârceanu

Localitatea Turtucaia se află în prezent pe teritoriul Bulgariei, însă la acea vreme aparținea României. Această zonă a făcut parte din Cadrilaterul redobândit de vecinii de la Dunăre în anul 1940. După ce ostași români au fost luați prizonieri de bulgari, toată lumea a crezut că George Topîrceanu este mort, fiindcă nimeni nu a primit vreo veste de la el.

Poetul avea, la acea dată, 30 de ani și și-a povestit experiența în volumul „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”. Opera sa a evocat situația soldaților romani de pe front și are nu numai un caracter literar, ci și istoric.

Erau mai ales ţărani de prin judeţele de câmp ale Munteniei, cei mai oropsiţi dintre toţi. Mă uitam la ei cu strângere de inimă. Nu se potriveau deloc cu imaginea ostaşului roman, de acum şi de pe vremuri, aşa cum mi-o zugrăvise în suflet strălucitoarele defilări ale regimentelor gătite de paradă, a povestit Topîrceanu în amintirile sale.

Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificaţie în privinţa însuşirilor neamului nostru, care şi-a făcut proba de-a lungul veacurilor. Am avut Turtucaia, dar am avut şi Mărăşeştii!… Şi la Turtucaia au fost destule pilde de eroism, zadarnic, dar înălţător, a adăugat Topîrceanu.

În perioada în care a fost prizonier de război, Topîrceanu a fost pus la munci istovitoare și a suferit crunt de foame și de sete, îmbolnăvindu-se în lagăr, însă a fost tratat la spitalul din Sofia. Poetul a povestit cum bea apă din șanț pentru a-și potoli setea.

Duceau o viaţă amară de ocnaşi, scoşi de sub ocrotirea oricărei legi (…) Oamenii nu se spălau niciodată; setea şi-o potoleau din şanţ ori mâncând zăpadă de pe câmp. Nenorociţii noştri ţărani nu mai aveau nimic omenesc în ei. Îmbrăcaţi în nişte zdrenţe de culoare mohărâtă, fără nume, pe care vântul umed sau crivăţul tăios le hărţuia în toate părţile, purtând în picioare cârpe învălătucite, legate de sfoară, slabi, murdari, cu faţă pământie, cu ochi sticloşi, cu mintea rătăcită de atâta mizerie, păreau nişte cadavre care s-au sculat cu pământul în cap şi-au ieşit la lumina zilei în hainele lor putrede, îmbibate de ţărână, a povestit scriitorul.

Perioada petrecută pe front, precum și zilele ca prizonier de război, și-au lăsat amprenta asupra sănătății poetului, iar George Topîrceanu a murit pe data de 7 mai 1937, în urma unui cancer la ficat. Acesta avea doar 51 de ani.

Foto: Wikipedia.org