Povestea impresionantă a soției lui Pablo Escobar. Ce s-a întâmplat cu Maria după moartea traficantului?

07.07.2022
Povestea impresionantă a soției lui Pablo Escobar. Ce s-a întâmplat cu Maria după moartea traficantului?

Pablo Escobar a fost cel mai mare traficant de droguri din istorie. Columbianul deținea la apogeul carierei sale 80% din traficul de cocaină din SUA. Surprinzător sau nu, acesta a fost căsătorit cu Maria Victoria Henao, o femeie dintr-o famile simplă, columbiană. Cuplul a avut doi copii, un băiat și o fată, Juan Pablo Escobar și Manuela Escobar.

Cum a fost viața Mariei cu Pablo Escobar?

Când Maria Victoria Henao s-a îndrăgostit de Pablo Escobar nu avea de unde să știe că acesta va fi viitorul lider al cartelului Medellín. Femeia avea doar 12 ani când l-a cunoscut pe Pablo, care era cu 11 ani mai mare și avea un comportament frumos în acea perioadă. Câțiva ani mai târziu cei doi s-au căsătorit, în pofida diferenței mare de vârstă și a faptului că familiile lor s-au opus cu înverșunare.

A fost un mare amant. M-am îndrăgostit de dorința lui de a ajuta oamenii și de compasiunea lui pentru greutățile lor. Visam împreună să construim școli pentru săraci, a povestit Maria Victoria Henao, potrivit allthatsinteresting.com.

Cu toate că femeia a rămas alături de soțul ei până la moartea brutală a acestuia în anul 1993, ea nu a fost de acord cu niciuna dintre activitățile întreprinse de lordul drogurilor. Cei doi au avut o căsnicie de 17 ani, plină de evenimente neplăcute.

Maria l-a iubit pe Pablo până a murit

Maria s-a căsătorit cu Pablo la vârsta de 15 ani și, ca orice cuplu la început, au avut momentele lor de fericire. Femeia a recunoscut ani mai târziu că l-a iubit pe Escobar până la moartea lui, chiar dacă știa cu ce se ocupă și era conștientă de fărădelegile pe care Escobar le făcea. Potrivit Mariei, Pablo a fost prima și singura iubire din viața ei.

M-a făcut să mă simt ca o zână și eram convinsă că el este prințul meu fermecător, a mărturisit Maria potrivit sursei citate anterior.

Aceasta a povestit că atunci când a fost sărutată prima dată de Pablo a încremenit, neavând experiență la o vârstă atât de fragedă, iar după primul contact sexual a și rămas însărcinată, la 14 ani. Maria era practic un copil și nu a înțeles ce se întâmplă, însă Escobar a știut și a obligat-o să facă avort. Un an mai târziu, în anul 1976, cei doi s-au căsătorit.

Noaptea nunții a fost incredibilă pentru Maria, iubirea dintre cei doi rămânând inscripționată precum un tatuaj în memoria tinerei fete. Ea avea 15 ani, iar soțul ei 26. După căsătorie, Pablo a trecut, ușor și sigur, de la infracționalități mărunte la un adevărat imperiu al drogurilor. Zece ani mai târziu bărbatul deținea 80% din traficul de cocaină din SUA.

Maria Victoria Henao

Maria a fost învățată încă de la începutul relației să nu pună întrebări despre munca bărbatului și să întoarcă privirea atunci când observa o infracționalitate. Rolul acesteia se rezuma în a fi soție și mamă. Cu toate că s-a bucurat de o viață de lux alături de Pablo, femeia a recunoscut că a fost bântuită toată viața de crimele comise de acesta. Se spune că până la 4.000 de oameni ar fi murit din ordinul lui Escobar.

Pablo Escobar și-a înșelat soția de nenumărate ori și ajunsese să trăiască cu amantele în aceeași casă cu Maria. Pe măsură ce bogăția și puterea sa creșteau, lucrurile deveneau și mai complicate, iar cartelul condus de el l-a asasinat pe ministrul Justiției Rodrigo Lara în 1984, a ucis un candidat la președinție și a aruncat în aer un zbor comercial.

Anii treceau, infracționalitățiile se adunau, iar zilele lui Escobar începeau să fie numărate. La un moment dat, acesta i-a spus soției că ea și copiii trebuie să se mute într-un adăpost guvernamental pentru a fi în siguranță. Femeia a suferit enorm fiindcă a trebuit să își părăsească soțul.

Pe data de 2 decembrie 1993, poliția columbiană l-a ucis pe Pablo Escobar pe un acoperiș din Medellín.

Viața după moartea lui Pablo Escobar

Lumea întreagă a celebrat moartea celui mai de temut lider al traficului de droguri. De cealaltă parte, Maria și cei doi copii au suferit în liniște. Cei trei au fugit din Columbia și au ajuns în Buenos Aires, Argentina. Aceștia și-au schimbat numele pentru a se pierde orice urmă cu cartelul de droguri. Maria, soția lui Pablo Escobar, a ajuns să se numească Victoria Eugenia Henao.

În 1999, Maria Victoria Henao și fiul ei Juan Pablo au fost arestați sub suspiciunea de spălare de bani și închiși timp de câteva luni. La eliberare, Henao a spus presei că a fost arestată pentru cine era, ci nu pentru ceea ce ar fi făcut.

Foto: allthatsinteresting.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot