Povestea primelor poze realizate în Țările Române. Cum arăta primul instantaneu?

Istoria fotografiei în România este destul de incertă. Majoritatea studiourilor foto din secolul al XIX-lea, locurile unde se realizau poze erau deținute de germani datorită industrializării rapide a Germaniei din acea vreme.

Cel care este cunoscut ca fiind fondatorul fotografiei românești este Carol Popp de Szathmari. Acesta s-a născut la Cluj-Napoca la 11 ianuarie 1812. A studiat dreptul la Colegiul Reformat din Cluj unde tatăl său era pastor, însă mare sa iubire era arta. Motiv pentru care imediat ce a împlinit vârsta majoratului s-a mutat la Sibiu și s-a îndrăgostit de Maria Văcărescu.

Aceasta era viitoarea soție a lui Costache Ghica. Relația dintre ei nu a funcționat, iar Carol Popp a plecat în Italia și a studiat pictura la Roma timp de doi ani (1832-1834). Mai târziu și-a pus la punct tehnica în Bavaria și a descoperit litografia și daghereotipia.

După terminarea cursurilor s-a întors în București și era adesea dorit de boierii munteni să le creeze tablouri. Ani mai târziu a devenit artistul oficial al curții regale românești.

Carol Popp Szathmari a realizat prima fotografie românească în noiembrie 1848 folosind procedeul talbotip. Aceasta era statuia unui „Cupidon cu brațele frânte”. Cinci ani mai târziu, acesta a fost fotograf pe front în Războiul Crimeii (1853-1856). În imagini erau surprinse peisaje, câmpuri de luptă, dar și soldații și conducătorii celor două armate.

Povestea primelor poze realizate în Țările Române

Carol Popp Szathmari tocmai se întorsese din Imperiul Austriac când a realizat o calotipie ce redă o statuetă personală „Cupidon cu brațele frânte”. Nu se cunosc date despre aparatul folosit, însă potrivit istoricului de artă Jeno Muradin, acesta ar fi sensibilizat o foaie de hârtie de tip ministerial care i-a servit ca negativ, scrie maszol.ro.

Deși nu era redată fidel, aceasta a reprezentat o mare realizare a sa notând pe spate cu creionul în limba germană „Die aller erste Photographie ich gemacht habe” (tradus în română „prima fotografie pe care am făcut-o”). În prezent, calotipia se află la Academia Română.

Cu toate acestea, faima sa mondială și reputația de fotograf român se datorează atât zecilor de portrete, cât și panoramelor sale de oraș și fotografiilor de război. Un album major bucureștean pentru Prințesa Elena Cuza a fost realizat între 1859 și 1862.

De asemenea, a mai lansat un album intitulat „România”. Ambele lucrări explorează lumea caracteristică capitalei balcanice, poarta de intrare către est: mănăstirile, hanurile, clădirile aristocratice demult demolate care nu se mai află în orașul post-socialist.

A mai lucrat ca fotograf militar în două războaie, pe frontul Dunării din Războiul Crimeei, din care a alcătuit un album de 200 de piese și l-a exportat la Expoziția Universală de la Paris din 1855, câștigând astfel faima internațională.

A fost primul război modern din Europa în ceea ce privește tehnologia de luptă, iar Szathmári a fost unul dintre primii fotografi ai acestui război. Cu ochii de astăzi, aceste fotografii sunt mai puțin pline de acțiune, deoarece timpul de expunere a fost prea lung pentru a surprinde dinamica luptei, așa că în imagini apar în principal tabăra, soldații staționați și echipamentul. Apoi, la vârsta de 65 de ani, a documentat și Războiul de Independență (1877–78), iar aceste imagini au apărut în ziarele occidentale.

În 1855, pictorul care prezintă fotografii ale războiului Crimeei la Expoziția Mondială de la Paris a fost lăudat de publicația Le Matin:

„Carol Popp Szathmari a devenit pictor pentru că iubea arta și a fost fotograf pentru că era un pictor adevărat”, potrivit sursei mai sus menționate.

Acest citat este o bună ilustrare a hibridității care a apărut în practicile media ale epocii odată cu apariția fotografiei. Fotografia este moștenitorul picturii, atât din punct de vedere formal, cât și din punct de vedere al conținutului.

Foto: Wikipedia, Adevărul