Povestea satului celor 1.000 de pivnițe din România

Dacă nu ați ajuns niciodată pe Valea Ierului, vă recomandăm să o faceți. La aproximativ 60 de kilometri distanță nord de Oradea există o așezare supranumită „Satul celor 1.000 de pivnițe”, ale cărei origini datează din epoca bronzului, din perioada 1850-1450 î.e.n.

Situat pe ţinutul Câmpia Ierului, între dealurile Sălacea -Săcuieni și râul Ier, satul Sălacea este un loc cu o veche tradiție în viticultură. Localitatea este cunoscută și sub numele de „Satul celor 1000 de pivnițe”.

Poate vă întrebați de unde provine această denumire. Ei bine, aici există aproximativ 1.000 de pivnițe săpate în deal, care formează așa-zisă stradă a pivnițelor. Cea mai veche dintre acestea datează din anul 1803.

Istoria celor 1.000 de pivnițe

Atestată documentar în anul 1067, această așezare este locuită în proporție de peste 90% de maghiari. Când aceștia s-au stabilit în regiune, în urmă cu mai bine de opt sute de ani, aici exista deja o comunitate de slavi, a căror ocupație principală era comerţul cu sare. La acea vreme, sarea era un produs foarte important în comerţul medieval, așezarea era un punct important în drumul sării din nordul Transilvaniei.

Istoricii spun că, pe atunci, așezarea se numea Zolos, ceea ce în slavonă însemna loc de depozitare a sării. De altfel, în 1217, la Sălacea exista un important depozit de sare de unde și numele de Sălacea.

Cu timpul, comerțul cu sare a scăzut și au început să apară din ce în ce mai multe culturi de viță-de-vie. Astfel, viticultura a devenit treptat principala activitate economică în zonă, iar vinul produs aici se numea Bakator.

Mai multe pivnițe decât case

Cele 1.000 de pivnițe sunt săpate în deal și sunt așezate de-a dreapta și de-a stânga a șapte ulițe, unele asfaltate, altele neasfaltate.

Cea mai veche pivniță datează din anul 1803. Cramele sunt acoperite cu iederă, au o lungime cuprinsă între 30 și 80 de metri. Mărimea acestora reprezenta o unitate de măsură a bogăției familiei.

Toate pivnițele sunt realizate manual, la forjă, iar pentru îmbinarea elementelor au fost folosite nituri. De asemenea, porțile sunt unice în felul lor, fiind adevărate opere de artă meșteșugărească tradiţională.

Cele mai bogate familii au făcut pivnițele din cărămidă şi le-au pus porţi din fier, în timp ce familiile mai puțin avute le-au săpat direct în pământ şi le-au acoperit cu stufăriş. Majoritatea încă mai păstrează pe frontispiciu numele proprietarilor şi anul în care au fost construite.

Totodată, dintre cele aproape 1.000 de uși, în spatele cărora se ascund adevărate comori amețitoare, nici una nu este la fel, fiecare fiind decorată cu elemente diferite și deosebite.

Dar, poate, cel mai interesant aspect este acela că sunt mai multe pivnițe decât case, numărul acestora din urmă fiind de 970.

Foto: eBihoreanul.ro