Povestea vestitului haiduc al Vrancei din perioada interbelică care a murit trădat de iubită

14.11.2023
Povestea vestitului haiduc al Vrancei din perioada interbelică care a murit trădat de iubită

Chiar dacă astăzi vremurile haiducilor par extrem de îndepărtate, au existat haiduci chiar și în perioada interbelică. În memoria colectivă a rămas istorioara lui Constantin Bahnă, un haiduc din zona Vrancei care a murit după ce a fost trădat de cea pe care o iubea.

Între cele două războaie mondiale economia țării era la pământ. Astfel, au apărut temerarii care nu țineau cont de lege și de autorități. Unul dintre acești haiduci era un anumit Bahnă, din comuna Nistoreşti, dezertor din Primul Război Mondial. Împreună cu patru ajutoare acesta a terorizat timp de vreo patru ani câteva sate, în mod deosebit târlele ciobăneşti din Vrancea, care aparţineau locuitorilor din zona de munte.

„În anul 1921, la Negrileşti, pe când eram la stână, a venit Bahnă şi tovarăşii lui şi mi-au furat 120 de pielicele negre de astrahan, toată îmbrăcămintea a 20 de oameni din serviciul meu şi 200 de kilograme de brânză. Toate aceste lucruri le-a transportat cu trei cai ai mei. Numiţii bandiţi au venit de mai multe ori pe la stâna mea în acea seară şi au fost găzduiţi de baciul meu. Mă constitui parte civilă cu suma de 20.000 de lei”, nota într-o plângere adresată jandarmeriei păgubitul Costică Fenechiu.

Constantin Bahnă era extrem de iubit de oamenii săraci întrucât era generos şi le împărţea din bunurile furate. Între 1919 și 1923, Bahnă a comis zeci de fărădelegi ajutat de complici. În luptele contra oamenilor legii, haiducul a făcut de multe ori victime.

„Era un bărbat foarte frumos, avea o piele frumoasă pe el. Nu a făcut rău la nimeni. Se ascundea într-o claie de fân, dar tata mi-a zis să nu spun la nimeni. Îmi dădea covrigi, toată ziua îl vedeam. Eu eram cu oile, eram copilaş, aveam patru-cinci ani. Jandarmii ne întrebau dacă l-am văzut pe Bahnă dar noi nu spuneam pentru că aşa ne învăţau părinţii. Mulţi dintre oamenii din sat care furau dădeau vina pe Bahnă”, îşi aminteşte localnica Maria Coroi, într-o înregistrare video postată pe YouTube.

Bahnă, trădat de iubită

Autoritățile au reușit să-l prindă pe Constantin Bahnă cu ajutorul iubitei acestuia. Episodul a fost povestit pentru adevarul.ro de către istoricul focşănean Cezar Cherciu:

„Prin cooperarea poliţiei din Focşani cu cea a judeţului Bacău şi a corpurilor de detectivi de la Bucureşti şi Ploieşti s-a reuşit localizarea acestui răufăcător care în final a fost lichidat. Bahnă a căzut în plasa oamenilor legii prin trădare. Iubita lui din Paltin îl trădează, este localizat, nu se dă prins, este încercuit şi în final omorât”. Se pare că văzând că nu mai are scăpare, Constantin Bahnă se sinucide, notează ziaruldevrancea.ro.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot