Precedă sau precede? Care este forma corectă?

05.10.2021
Precedă sau precede? Care este forma corectă?

Verbul este o clasă gramaticală complexă și, prin prisma formelor multiple pe care le poartă în diferite contexte de comunicare, putem avea ezitări în privința corectitudinii lor.

Precedă sau precede?

Două exemple de astfel de verbe problematice pentru o categorie largă de vorbitori sunt A PRECEDA și  A (SE) SUCCEDA.

Prezentul indicativului în limba română este foarte neregulat, existând multiple tipare de conjugare. Ambele verbe menționate mai sus sunt și relativ recent intrate în limbă, ceea ce le face mai sensibile, pentru vorbitorii care nu își dau seama exact cărui tipar de conjugare îi subscriu cele două.

Cel mai simplu este să le asociem cu un alt verb de bază din limba română, în privința căruia nu există ezitări. Din fericire, acest fapt este posibil în situația celor două verbe menționate anterior. Atât A SUCCEDA, cât și A PRECEDA urmează tiparul de conjugare al verbului A CÂNTA, având aceleași terminații pentru persoană și număr la indicativ prezent:

Eu CÂNT încă de mică.

Tu CÂNȚI încă de mic.

El/ Ea CÂNTĂ încă de mic(ă).

Noi CÂNTĂM încă de mici.

Voi CÂNTAȚI încă de mici.

Ei/ Ele CÂNTĂ încă de mici.

Observând formele de mai sus, vedem că terminațiile pe care le vom adăuga și celor două verbe care ne pun în dificultate sunt: Ø (la persoana I singular), I (la persoana a II-a singular), Ă (la persoana a III-a singular), ĂM (la persoana I plural), AȚI (la persoana a II-a plural) și Ă (la persoana a III-a plural).

Așadar, vom face acest exercițiu, pentru a conjuga corect cele două verbe. Îndepărtăm terminația –A, specifică infinitivului și rămânem cu rădăcina verbului, la care adăugăm terminațiile de mai sus, rezultând formele:

Eu preced/ (mă) succed

Tu precezi/ (te) succezi

El/ Ea precedă/ (se) succedă

Noi precedăm/ (ne) succedăm

Voi precedați/ (vă) succedați

Ei/ Ele precedă/ (se) succedă

Atenția cea mai mare trebuie acordată formelor de persoana a III-a ale verbului A PRECEDA, unde vorbitorii tind să folosească greșit forma în –E (PRECEDE – FORMĂ GREȘITĂ). În timp ce pentru verbul A (SE) SUCCEDA, există tendința, de asemenea greșită, de a folosi tiparul de conjugare de tip –EZ (MĂ SUCCEDEZ, TE SUCCEDEZI etc).

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot