Despre prințul Barbu Știrbey s-au scris mii de pagini, atât în cărți cât și în articolele vremii. Acesta a fost cel de-al 30-lea președinte al Consiliului de Miniștri/prim-ministru al României, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române. S-a spus că a fost marea iubire a Reginei Maria, cu care a avut și urmași.
Prințul Barbu Știrbey a fost căsătorit cu Nadejda Bibescu, cei doi având împreună patru fiice. După ce a terminat cursurile Facultății de Științe Juridice din Paris, acesta a revenit în țară și a jucat un rol important pe scenă politica românească, ajungând la un moment dat să fie premierul țării.
La 6 ani după ce a cunoscut-o pe regina Maria, în 1913, prințul Barbu Știrbey a ajuns administratorul general al domeniilor Coroanei. Personalitatea sa puternică și șarmul inconfundabil nu au trecut neobservate, iar între cei doi s-a născut o poveste de dragoste care a durat două decenii. Despre ultimii doi copii ai reginei s-a spus că ar fi fost, de fapt, rodul iubirii cu Barbu Știrbey.
Relația dintre cei doi nu a fost văzută cu ochi buni de Carol al II-lea, care după ce a ajuns rege a făcut tot posibilul să îi despartă. Ca atare, prințul Barbu Știrbey nu a rezistat presiunilor și s-a autoexilat. Regina Maria l-a urmat pe acesta în călătoriile sale prin Italia și Franța. Ultima scrisoare a prințului Barbu Știrbey către regina Maria, înainte ca aceasta să moară în anul 1938, a evidențiat încă o dată iubirea purtată Majestății Sale.
Prințul Ştirbey, se stingea din viaţă, pe neaşteptate, în zorii zilei de duminică 24 martie 1946, la Bucureşti, în clinica dr. N. Lupu de la Spitalul Colentina. Avea 74 de ani la acea vreme, dar o starea de sănătate bună.
În ziua de 20 martie 1946, ambasadorul U.R.S.S. în România din acea perioadă, Kaftaradze, a oferit o recepţie în cinstea venirii la Bucureşti a lui Andrei Vâşinski, adjunctul şefului diplomaţiei sovietice. Ştirbey a fost invitat, dar s-a scuzat că nu poate veni. Vâşinski i-a dat personal telefon şi l-a rugat să ia parte şi el. În urma insistenţelor lui Vâşinski, Ştirbey a venit cu gândul să dea mâna doar cu ministrul sovietic şi să se întoarcă acasă, la palatul său de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Vâşinski a ţinut să ciocnească un pahar cu Ştirbey, dar „după zece minute prinţul s-a simţit foarte rău”. Abia ajuns acasă, în Calea Victoriei, „a fost luat de friguri şi de vărsături”. A doua zi, simţindu-se tot atât de rău, a fost consultat de nepoţii săi, doctorii Matei Balş şi Alexandru Moruzzi. Diagnosticul indica o boală hepatică şi recomandarea de a se interna în spital.
Medicii de la Colentina au declarat că s-ar putea să fie vorba despre un cancer hepatic. Cu puțină vreme înainte de internarea sa, un fost salariat al lui Ştirbey fusese dat afară. Acesta devenise om de afaceri, dar se înscrisese şi la comunişti. După ce prinţul se întorsese de la Cairo şi Moscova, a avut un conflict cu acest slujbaş, care i-a atras atenţia lui Ştirbey că el s-a înscris la comunişti şi că odată cu venirea ruşilor „s-a terminat cu prinţii, moşierii şi capitaliştii. O să vedeţi dv. ce vă aşteaptă!”.
În timpul când Ştirbey era în agonie, fostul salariat a apărut cu întreaga lui familie pe coridoarele pavilionului Colentina, unde era îngrijit bolnavul.
Familia n-a cerut să se facă autopsie şi cercetări. Rămăşiţele pământeşti ale defunctului au fost depuse la Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti. Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum.
