Război pe pilot automat. De ce Rusia nu poate să oprească războiul din Ucraina?

de: Claudiu Petrișor
15 04. 2025
vladimir
Vladimir Putin

De săptămâni bune se vorbește despre pace în Ucraina. Statele Unite ale Americii și Rusia poartă negocieri, însă un acord de pace este departe de a fi pus în practică. Publicația Kyiv Post scrie că războiul merge din inerție și că Putin nu mai poate opri conflictul. Iată câteva motive:

Întoarcerea celor traumatizați de război

Peste 700.000 de soldați ruși au trecut prin frontul din Ucraina. Mulți dintre ei au fost slab instruiți, brutalizați și traumatizați. Întorși acasă, nu puțini dintre ei devin agresori, comițând fapte de violență, inclusiv omoruri și violuri. Un nou val de criminalitate ia naștere în Rusia – nu din afara țării, ci din chiar rândul „eroilor” săi de război.

În disperare de cauză, Kremlinul a început să recruteze deținuți – inclusiv condamnați pentru crime extrem de violente. Aproximativ 170.000 de astfel de persoane au fost trimise pe front, potrivit ONU. Iar unii dintre aceștia, odată întorși, recidivează.

Economia rusă e dependentă de război

Bugetul Federației Ruse pentru 2025 arată că aproape 30% din cheltuielile statului sunt direcționate către apărare. În cifre absolute, înseamnă că aproape fiecare a treia rublă cheltuită de stat alimentează mașina de război. Așadar, industria de armament a devenit, vrând-nevrând, principalul motor economic al țării.

Încheierea conflictului ar însemna oprirea acestei uzine naționale de urgență, cu consecințe sociale și financiare greu de anticipat.

Războiul, argument politic la Kremlin

Pe fundalul confruntării din Ucraina, Vladimir Putin și-a cimentat controlul asupra societății ruse. Sub pretextul „stării de război”, a redus la tăcere orice formă de opoziție. Criticii au fost eliminați rând pe rând, fie în mod simbolic, fie fizic, așa cum a pățit Aleksei Navalnîi.

Conflictul din Ucraina îi permite lui Vladimir Putin să rămână „liderul salvator”, scutul țării. Pacea, în schimb, l-ar expune întrebărilor: de ce este la putere după 25 de ani? Ce a realizat cu adevărat?

Putin a întărit NATO fără să vrea

Unul dintre principalele motive invocate de Kremlin pentru invazie a fost extinderea NATO. Ironia este că exact această invazie a dus la consolidarea alianței.

Finlanda și Suedia au aderat la NATO, aducând alianța direct la granița Rusiei. Uniunea Europeană discută, în premieră, despre o armată comună. Occidentul, în loc să se fragmenteze, s-a regrupat. Putin nu a intimidat Vestul – l-a galvanizat.

În fața unei Europe mai unite militar ca niciodată, Putin nu mai poate da înapoi fără a recunoaște eșecul total al politicii sale externe. Liderul de la Kremlin a obținut exact opusul cerințelor sale din ultimatumul din 2021.