La 15 octombrie 1893 se năștea, la Sinaia, principele Carol, cel care avea să devină după aproape patru decenii Regele Carol al II-lea al României. Era cel dintâi fiu al cuplului princiar al României, Ferdinand de Hohenzollern şi Maria de Edinburgh.
Micul prinț a primit numele după numele unchiului său, regele Carol I, și devenea primul Hohenzollern născut în ţara noastră care era botezat conform Constituţiei, în confesiunea ortodoxă. El a dobândit la naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, care ulterior a fost transformat de Ferdinand în Principe al României.
Carol al II-lea a renunţat la tronul României de patru ori. Prima renunțare a avut loc în timpul Primului Război Mondial, atunci când Carol a dezertat din armată, a fugit la Odessa și s-a căsătorit în secret, în august 1918, cu Ioana Zizi Lambrino. Mariajul a fost însă considerat morganatic deoarece încălca statutul Casei Regale de atunci care spunea că principii moștenitori se puteau căsători doar cu femei din alte familii regale.
La presiunile lui Ferdinand, Carol acceptă să se întoarcă în ţară, dar nu vrea să renunţe nici în ruptul capului la căsătoria cu Zizi Lambrino. Ca să-l calmeze, casa regală îl trimite la mănăstirea Horaiţa cu indicaţii clare că acesta nu trebuie lăsat să părăsească incinta. De-abia la sfârşitul lunii octombrie Carol decide să nu se opună anulării căsătoriei şi este amnistiat de regele Ferdinand pentru dezertare, scrie Adevărul.ro.
Deși actul căsătoriei este anulat în ianuarie 1919, Carol continuă să păstreze legătura cu fosta lui soție, iar pe 1 august 1919 trimite de pe front două scrisori: una prin care o anunța pe Zizi Lambrino că se va întoarce la ea, iar cealaltă regelui Ferdinand prin care îl înștiința că va renunța la tron pentru a fi împreună cu aleasa inimii sale.
Casa regală îi stabilește lui Carol domiciliul la Bistrița, unde avea să urmeze un lung șir de petreceri și partide de vânătoare menite să-l facă să o uite pe Zizi. Totul pare să funcționeze deoarece Carol se răzgândește și, în februarie 1920, își ia angajamentul în fața lui Ferdinand că se va devota serviciului țării și al Maiestății Sale.
Drept pedeapsă, Carol este trimis de Ferdinand și de Maria într-o călătorie în jurul lumii în speranța că va reuși să o uite în sfârșit pe cea pentru care era gata să renunțe la tron. Un an mai târziu, la sfârșitul călătoriei, Carol o cunoaște în Elveția pe principesa Elena a Greciei, care avea să-i devină soție la 10 martie 1921. Pe 25 octombrie în același an se năştea la castelul Foişor de la Sinaia, Mihai, viitorul rege al României.
Din 1921 până în 1925, lucrurile păreau să se aşeze în ţară: constituţia României Mari este adoptată în 1923, relaţia lui Carol cu prinţesa Elena nu este una perfectă, însă funcţionează suficient pentru ca viitorul monarhiei romînești să fie asigurat.
În 1925, însă Carol o cunoaşte pe Elena Lupescu pentru care dezvoltă o pasiune nestăvilită și de care, în doar câteva luni, devine de nedespărțit.
Pentru a-l mai scoate din brațele amantei, Ferdinand îl trimite pe Carol la Londra în luna noiembrie pentru a participa la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii, la sfatul prim ministrului de atunci, Ion I.C. Brătianu.
Carol se conformează și participă la funeralii, însă după doar o săptămână, pleacă fără să anunţe, la Paris, acolo unde îl aștepta Elena Lupescu. Cei doi pleacă la Milano şi, mai apoi, la Veneţia, de unde trimite în România scrisoarea prin care își anunța a treia renunţare la tron. De aceadtă dată, hotărârea Consiliului de coroană privind renunțarea la tron este publicată în Monitorul Oficial.
Regele Ferdinand îl declară moștenitor al tronului pe nepotul său, Mihai, care atunci avea doar 5 ani, iar România avea să fie conduspă de o Regență. Carol se întoarce degrabă în țară și își detronează fiul în 1930. Pe 8 iunie, era proclamat regele al României.
În contextul crizei economice și a ascensiunii extremei drepte, Carol al II-lea nu a avut doar o domnie scurtă, ci și una dificilă. În timpul domniei sale, doi dintre prim miniștrii desemnați au fost asasinați. Carol a fragilizat sistemul de partide democratice, până când le-a desființat cu totul, instaurnând dictatura regală.
Totul avea să culmineze cu fatidicul an 1940 în care are loc ultima abdicare a lui Carol, iar România Mare încetează să mai existe. La doar două zile după ce îl numește pe generalul Ion Antonescu în funcția de prim-ministru, Carol este forțat de acesta să abdice.
În dimineața zilei de 6 septembrie, regele Carol al II-lea semnează abdicarea. El pleacă apoi în exil împreună cu Elena Lupescu cu care, până la urmă, se căsătorește.
Carol al II-lea moare la Estoril, în Portugalia, la 4 aprilie 1953. Rămășițele sale pământești au fost aduse la Curtea de Argeș în 2003. Soția lui moare în 1977, tot la Estoril, unde este înmormântată la Mănăstirea Sao Vicente de Fora.
