Regele Charles și principesa Margareta ar fi avut o relație?
Casa Regală a României și Casa Regală a Marii Britanii au foarte multe lucruri în comun. Potrivit datelor oficiale, regele Mihai I al României a fost verișor de gradul al III-lea cu regina Elisabeta a II-a. Cu toate că au avut o legătură de sânge, fiul reginei Elisabeta a II-a, Charles, a fost aproape să se căsătorească cu fata lui Mihai I al României, principesa Margareta.
Regele Charles al III-lea și principesa Margareta, la un pas de căsătorie
La începutul anilor ’70, presa vremii relata că între fiul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Charles, și fata regelui Mihai I al României, principesa Margareta, ar putea fi o relație care s-ar fi putut transforma într-o eventuală căsătorie. Zvonurile din mediul regal susțineau chiar că regina Elisabeta a II-a ar fi fost de acord dacă cei doi s-ar fi logodit.
Potrivit jurnaliștilor spanioli, principesa Margareta și prințul Charles s-ar fi întâlnit la mai multe evenimente sociale și ar fi descoperit că au multe lucruri în comun. Cei doi obișnuiau să aibă lungi discuții, iar apropierea romantică ar fi fost inevitabilă.
Puțini sunt cei care îşi pot da seama că există un nou zvon referitor la o altă ‘posibilă’ mireasă, încă una, pentru prințul Charles al Angliei. Dar noi, fideli cronicilor zilei, consemnăm că, în ultimul timp, s-a pomenit numele unei prințese regale asociat, în mod romantic, celui al viitorului rege al Angliei: acest nume a fost cel al Margaretei de România, 25 de ani, fiica exilatului rege Mihai şi a soției sale, regina Ana, născută prințesă de Bourbon- Parma, scria revista spaniolă Hola, într-un număr ieșit pe piață în anul 1974, potrivit evz.ro.
La acea vreme, jurnaliștii britanici notau că există mai multe pretendente pentru a deveni soția prințului Charles, printre care: Lady Jane Wellesley, fiica ducilor de Wellington, Georgina Russell, fiica ambasadorului britanic la Madrid, Rosie Clifton, fiica unui colonel retras şi secretară în Londra și Lady Henrietta Fitzroy, fata ducilor de Grafton.
Nu se știe cu exactitate dacă prințul Charles a avut cu adevărat o relație romantică cu principesa Margareta, însă așa cum spune o vorbă din popor, nu pare să iasă fum fără foc.
Cu toate acestea, actualul rege al Marii Britanii a ales să se căsătorească în anul 1981 cu prințesa Diana. Cei doi au divorțat oficial în anul 1996, iar Charles s-a căsătorit în anul 2015 cu Camilla Parker. În prezent, Charles al III-lea este rege al Marii Britanii, iar Camilla este regina consoartă.
Cine este principesa Margareta?
Potrivit Wikipedia.org, Margareta a României (26 martie 1949) este prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale, principesa Ana de Bourbon-Parma. În 2017, după moartea tatălui său, a preluat conducerea Casei Regale și este pretendentă la tronul desființat al României.
Foto: evz.ro