Rețetă de colecție: Rață umplută cu sarmale

de: Ana-Maria
10 02. 2022
Rata umpluta cu sarmale

România este recunoscută la nivel internațional datorită peisajelor, orașelor medievale și al castelelor istorice, dar și datorită mâncării gustoase. Turiștii sunt fascinați, printre altele, de renumitele sarmale.

De-a lungul secolelor, rețetele de mâncare românească au suferit influența multor culturi diferite. Așa au fost sașii și ungurii care s-au stabilit în Transilvania, grecii cu care românii au făcut comerț sau turcii care au dominat țara timp de secole. Dar, în ciuda acestor influențe, bucătăria românească și-a păstrat nealterate identitatea și gustul.

Rețetă de colecție: Rață umplută cu sarmale

În orice parte a țării ai merge, românilor le place să gătească și să pună pe masă preparate care mai de care mai tradiționale parcă special create pentru a rămâne în amintirea senzorială a celor care vin în vizită. România nu are mâncăruri elaborate și nici fanteziste, însă gustul este desăvârșit.

Sarmalele cu mămăligă sunt foarte apreciate atât de români, cât și de străini. Fiecare gospodină din România pregătește sarmale în felul ei, dar gustul este cam același. Se pot face sarmale cu orice tip de carne tocată, orez și condimente. Această compoziție este pusă în foi de varză crudă, varză murată sau foi de viță de vie și împachetată sub forma unor rulouri.

Cei care sunt vegetarieni, pot înlocui carnea cu nuci măcinate și ciuperci. Este un fel de mâncare care se poate consuma pe tot parcursul anului, însă de Crăciun și Revelion sunt nelipsite de pe mesele românilor.

Ei bine, există o rețetă nu foarte des pregătită, însă face parte din colecția preparatelor tradiționale românești de excepție. Este vorba despre rață umplută cu sarmale. Acest preparat este unul balcanic, se poate întâlni de asemenea în Bulgaria, Serbia, Turcia și Republica Moldova.

Deși gustul este unul desăvârșit, numărul caloriilor este realmente crescut, acest fel de mâncare face parte din tolba cu surprize pe care localnicii din mediul rural îl pregătesc pentru a-și impresiona musafirii.

Rețeta nu este complicată, însă este migăloasă și poate dura câteva ore bune până când este gata de savurat. Iată fabuloasa rețetă veche potrivit site-ului Lia vă găteşte, citat de adevărul.ro.

Ingrediente

  • raţă de peste două kilogrameo varză murată
  • 500g de carne tocată de curcan (ori de pasăre)50g de orez
  • Două-trei linguri de ulei
  • Condimente pentru sarmale (după gust)

Pentru marinadă: o ceapă mare, un morcov, doi căţei de usturoi, 200ml vin alb, piper boabe (după gust), enibahar boabe (după gust), muştar boabe, sare (după gust).

Mod de preparare

Rața se ține la marinat o noapte sau chiar 24 de ore pentru a fi carnea fragedă, însă pentru nerăbdători sunt suficiente 2-3 ore, timp în care aromele se combină între ele. Marinada nu este ceva greu de făcut. Se taie ceapa solzișori, usturoiul felii și morcovul rondele după ce au fost spălate și curățate. Se așază într-un vas spațios, se adaugă restul condimentelor și vinul și apoi rața.

Rața se curăță bine, bine și se scot măruntaiele din carcasă. Important de știut este faptul că plămânii fierți produc multă spumă, motiv pentru care este bine să fie scoși. După ce este spălată, rața se lasă la scurs.

Unele gospodine o așază pe servețele de hârtie pentru ca apa să fie absorbită. Apoi se pune pasărea în marinadă și se „spală” cu acea compoziție, iar apoi se lasă acolo și se pune la frigider.

Așa cum spuneam mai sus sarmalele se pregătesc sub forma unor rulouri de foi de varză umplute cu carne de porc, vită sau pasăre, orez și condimente. După ce rața a fost marintă și curățată (nu spălată pentru că aromele condimentelor sunt pătrunse în carne) se umple carcasa păsării cu sarmalele (maxim 30 la număr). De reținut, orezul din compoziția sarmalelor se poate umfla, drept urmare este recomandat să nu se îndese prea multe în rață.

Dacă totuși este multă compoziție pentru un număr mai mare de sarmale, după ce este umplută rața, restul sarmalelor se pun pe lângă pasăre pe un pat de varză murată, folosite apoi ca garnitură. Peste întregul preparat așezat într-o tavă înaltă se toarnă marinada. Partea rămasă în afara marinadei se unge cu puțin ulei.

Pentru un gust desărvârșit, tava se acoperă cu o folie de aluminiu. Cuptorul se preîncălzește la la 170 de grade Celsius și apoi se lasă timp de oră. După o oră se întoarce rața, se pune din nou folie și se mai lasă la cuptor 30 minute, tot la 170 de grade, însă contează foarte mult și cum arată.

După jumătate de oră, se scoate folie, se unge pasărea cu marinada din tavă și se mai lasă la cuptor 10 minute pe fiecare parte unsă. Se poate consuma cu mămăligă, cu ardei iute sau smântână după gustul fiecăruia.

Poftă bună și… un pic de mișcare după masă.

Foto: Lia vă gătește