O veche zicală românească spune că „bătaia e ruptă din Rai”. Dar, oare, chiar este ruptă din Rai? Ce legătură ar putea să aibă bătaia cu Raiul?
Există destui părinți care interpretează această expresie prin faptul că bătaia și violența ar fi acceptate chiar și de Dumnezeu. Numai că la Dumnezeu nu există răutate. Cu alte cuvinte, aceștia interpretează expresia prin faptul că singurul mod eficient de a educa un copil este violența fizică. Dacă unui copil îi este frică, el va asculta.
Domnul i-a pedepsit pe cei dintâi oameni spre înțelepțire și îndreptare ca să nu se înmulțească răul, nu dn răutate, ci din iubire. Iar „bătaia cea bună” este o formă de pedepsire.
Bătaia a apărut atunci când omul „s-a rupt din Rai”, iar când a greșit, omul a fost pedepsit pentru a nu se adânci și mai mult în greșeli. Bătaia nu are nici o legătură cu viețuirea în Rai, însă după căderea lui Adam din Rai și până la sfârșitul lumii aceasta își găsește locul ei în lume atâta timp cât nu ajunge unealta diavolului.
Astfel, bătaia înțeleasă ca act degradant, prin care un om provoacă cu bună știință suferință fizică altui om, fie copil sau adult, este o lucrare diavolească prin care cel care bate își manifestă în acest mod mândria, egoismul și răutatea.
Biserica susține că suferinţa a venit după ce omul a experimentat păcatul şi a încălcat voia lui Dumnezeu atunci când şi-a folosit libertatea cu care a fost înzestrat. Chiar preoţii spun că Raiul este un loc al blândeţii şi al binelui, iar violenţa fizică nu şi-ar avea locul acolo.
„Omul nu a mai putut rămâne în Rai pentru că pierduse legătura cu Dumnezeu şi nu mai era compatibil cu acea creaţie «foarte bună». În Rai nu pot coexista violenţa şi blândeţea şi nici păcatul cu viaţa orânduită după legile divine. Omul păcătos trebuie să-şi dea seama de fapta pe care a făcut-o, suferind consecinţele unei vieţi fără Dumnezeu, fără rânduială, ducând o viaţă haotică, fără sens, care nu ducea nicăieri”, a explicat părintele Gheorghe Nadoleanu pentru Adevărul.ro.
Același preot spunea că violența nu avea ce să caute în Rai, ci dimpotrivă, era alungată de acolo deoarece era o consecință a păcatului. „Bătaia nu este specifică Raiului, ea este o consecinţă a păcatului. Cel care încalcă Legea divină păcătuieşte şi va suporta consecinţele unei vieţi care-i va aduce suferinţă.
Deci aşa trebuie să înţelegem acest proverb, în sensul că bătaia nu poate face parte din Rai, este aruncată afară, este separată și incompatibilă. Ideea de Rai, de spaţiu al fericirii eterne, al siguranţei şi al iubirii absolute şi ideea de durere fizică şi frică, mai ales provocate de o persoană apropiată de care depinzi pentru supravieţuire şi dezvoltare, sunt pur şi simplu incompatibile, se exclud reciproc.
Este uşor să ne consolăm repede cu un astfel de proverb interpretat greşit şi să ne simţim mai justificati că ne-am lovit copilul, e mai greu sa gândim logic. Proverbul nu spune că bătaia e «pogorâtă» din rai sau «dăruită» din rai sau ceva asemănător. De ce e «ruptă»? Pentru că e exclusă din rai“, mai spunea părintele pentru aceeași sursă.
În Biblie există pasaje în care se vorbește despre disciplinarea copiilor, dovadă fiind pasajul următor:
„Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale” (Proverbe 29:15).
De asemenea, un alt citat din Biblie se referă la faptul că disciplinarea copilului este utilă pentru corectarea și educarea acestuia:
„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11).
Explicaţia acestui pasaj este una simplă, și anume că disciplina lui Dumnezeu trebuie administrată în dragoste şi tot aşa trebuie să fie şi relaţiile dintre părinţi şi copii.
Foto: Pexels.com
