Se bagă pantofii la mașina de spălat rufe?

20.05.2022
Se bagă pantofii la mașina de spălat rufe?

Scumpi sau ieftini, pantofii au nevoie de atenția potrivită din partea noastră atunci când vine vorba de curățarea lor. Adesea, din cauza murdăriei, prafului, alunecărilor și vărsărilor, încălțămintea se poate păta.

Unul dintre trucurile cele mai îndemână atunci când observăm o mică pată este să o ștergem imediat cu un șervețel umed. Acest pas va ajuta la absorbția petelor cât mai mult posibil și va ușura curățarea ulterioară.

Pe lângă îndepărtarea petelor, întreținerea regulată a pantofilor poate ajuta, de asemenea, la creșterea duratei de viață a acestora. Curățarea încă de la început a pantofilor ajută la prevenirea oricăror daune pe termen lung.

Se spală sau nu pantofii la mașina de spălat?

Dacă ar trebui sau nu ar trebui să spălăm pantofii în mașina de spălat, depinde de materialul lor. În general, încălțămintea din pânză și pantofii de sport din țesături sintetice precum nailon, bumbac sau poliester pot fi spălați în siguranță într-o mașină de spălat.

Sunt țesături durabile și reacționează bine la detergentul de rufe. Pantofii din materiale precum piele, piele întoarsă sau vinil nu trebuie să fie băgați niciodată în mașina de spălat. Acestea necesită curățare manuală și îngrijire specială. În mod similar, același tratament se aplică și pantofilor cu ornamente sau paiete.

Înainte de a băga încălțămintea în mașina de spălat este recomandat să citim instrucțiunile de curățare și îngrijire ale producătorului de pe pantofi și mai ales dacă se pot spăla la mașină. De asemenea, este important să verificăm temperatura potrivită recomandată pe etichetă.

Metodă de a spăla încălțămintea la mașina de spălat

Iată cum putem împrospăta încălțămintea murdară sau urât mirositoare.

Potrivit USA Today, cu o seară înainte, putem pune 3 linguri de bicarbonat de sodiu în fiecare pantof și îl lăsăm peste noapte.

Îndepărtăm orice resturi cu o cârpă umedă. Dacă încălțămintea este murdară de iarbă sau noroi, ștergem cât mai mult posibil cu o cârpă veche.

Curățăm tălpile pantofilor cu o periuță de dinți și apă caldă cu săpun.

Clătim pantofii. Trebuie să scăpăm de orice reziduu de săpun. Pentru a face acest lucru, ținem pantofii peste o cadă sau chiuvetă și clătim tălpile pantofilor cu apă.

Scoatem branțurile și șireturile, dacă este necesar. Dacă pantofii au șireturi, ar trebui să-i punem separat în mașina de spălat. Poate fi multă murdărie adunată în șireturile pantofilor și în jurul ochiurilor, așa că îndepărtarea acestora va ajuta ca mașina de spălat să curețe și acele zone.

Un alt truc este introducerea încălțămintei într-o pungă din plasă pentru a preveni loviturile de tamburul mașinii. Putem adăuga câteva prosoape vechi pentru a echilibra sarcina mașinii. Foarte important este ca prosoapele să aibă culori rezistente și să nu păteze mergătorii.

Ultimul pas este spălarea în sine, setând ciclul de spălare cu apă rece, iar viteza de centrifugare să fie una lentă. Putem folosi un detergent de rufe lichid, deoarece detergentul de rufe pudră poate lăsa în urmă particule reziduale pe pantofi.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot