Se va ciocni Calea Lactee cu o altă galaxie?

de: Sorin Florea
29 06. 2022
Calea Lactee
Se va ciocni Calea Lactee cu o alta galaxie?

Ciocnirile galactice au loc destul de des în Univers. În felul acesta sunt formate alte galaxii și, probabil, așa s-a constituit inclusiv Calea Lactee în trecut. Potrivit măsurătorilor, în viitor galaxia noastră se va lovi cu Andromeda, care se îndreaptă spre noi. Cândva în următoarele cinci miliarde de ani, Calea Lactee și Andromeda se vor ciocni.

Deși Galaxia Andromeda este cea mai apropiată de Calea Lactee, aceasta se află la aproximativ 2,5 milioane de ani lumină distanță. Potrivit calculelor, viteza de deplasare a Andromedei este de 110 kilometri pe secundă. O viteză rapidă, însă având în vedere distanța care trebuie parcursă dintre Calea Lactee și Andromeda, va dura aproximativ cinci miliarde de ani până când cele două galaxii se vor ciocni.

Ce se va întâmpla când Calea Lactee se va lovi cu Andromeda?

Ciocnirea dintre Calea Lactee și Andromeda nu va fi diferită față de alte evenimente cosmice similare. Pe măsură ce cele două galaxii se vor apropia una de cealaltă, atracția gravitațională dintre ele le va distorsiona formele și le va întinde brațele spiralate. Calea Lactee și Andromeda vor înceta să mai fie galaxii spirale și vor arăta mai mult ca galaxii neregulate. Evenimentul va dura multe milioane de ani, iar cele două galaxii se vor intersecta de mai multe ori.

Surprinzător, însă, în timpul ciocnirii este puțin probabil ca două stele să intre în coliziune, fiindcă distanțele dintre ele sunt pur și simplu prea mari. Cu toate acestea, nebuloasele se pot lovi din cauza suprafețelor lor imense. Drept urmare, când norii mari de hidrogen se vor ciocni vor apărea alte stele. Acestei noi apariții se vor realiza într-un timp relativ mai scurt decât de obicei, datorită masivelor rezerve de hidrogen.

Un număr mare de stele va fi probabil ejectat din ambele galaxii. Cele mai multe dintre ele vor fi aruncate într-o poziție complet diferită. Soarele nostru va fi împins în regiunile exterioare ale galaxiei și există chiar și o mică șansă ca întregul nostru sistem solar să aibă aceeași soartă.

În cele din urmă, Calea Lactee și Andromeda vor fuziona complet și vor deveni o singură galaxie, mult mai mare. Aceasta nu va mai avea o formă spiralată, ci una eliptică. Astronomii au denumit această viitoare galaxie „Milkomeda”.

Ce se va întâmpla cu Pământul?

Potrivit specialiștilor în astronomie, ciocnirea dintre Calea Lactee și Andromeda va avea loc în aceeași perioadă în care Soarele nostru va intra în etapele finale ale vieții sale. Acesta nu va mai fi precum în prezent și va evolua într-o stea gigantică roșie. Soarele va deveni atât de mare încât va înghiți orbitele lui Mercur, Venus și Pământ. Chiar dacă, teoretic, Terra va supraviețui acestui eveniment cosmic, suprafața planetei noastre va fi mult prea fierbinte pentru a susține orice formă de viață. Cel mai probabil, Pământul va fi aici atunci când Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda, însă nu va fi nimeni care să poată urmări evenimentul, potrivit worldatlas.com.

Foto: Wikipedia.org