Secretele ciorbei de pește. Se folosește sau nu apă din Dunăre?

10.06.2022
Secretele ciorbei de pește. Se folosește sau nu apă din Dunăre?

Ciorba de pește este una dintre cele mai gustoase mâncăruri din bucătăria românească. În jurul acesteia au apărut multe ipoteze despre cum trebuie preparată ca să fie delicioasă. Redactorii shtiu.ro s-au inspirat după o idee a lui Motoc Corneliu, un fan al Deltei Dunării, și vă prezintă în rândurile de mai jos secretele pentru a realiza o ciorbă de pește care va satisface și cele mai pretențioase gusturi.

Ciorba de pește și secretele ei

1. În primul rând, trebuie specificat că nu există ciorbă de pește realizată diferit în funcție de zona țării. Așadar, când auziți că se servește ciorbă de pește lipovenească, românească sau turcească este bine să știți că acolo este doar marketing pentru turiști și nimic altcevba.

2. Foarte mulți oameni susțin că gustul delicios al ciorbei de pește vine de la apa din Dunăre. Ei bine, acest lucru este fals, fiindcă apa este inodoră incoloră și insipidă.

3. Potrivit bucătarilor profesioniști, ciorba de pește autentică se prepară cu doar trei legume și un fruct: roșii, ardei, ceapă și cartofi. Orice este adăugat în plus va strica gustul rețetei originale.

4. Nu există borș de pește, fiindcă ciorba este acrită cu oțet, ci nu cu borș de tărâțe. Așadar numele corect este ciorbă de pește, borșul fiind denumirea rusească a acesteia.

5. Pentru ca o ciorbă de pește să fie gustoasă trebuie folosite mai multe tipuri de pește. Bucătarii profesioniști și pescarii folosesc minim cinci tipuri de pește la realizarea ciorbei, atât pește gras cât și slab.

6. După ce este curățat, în pește trebuie lăsat icrele, lapții și bășica pentru a da o savoare în plus ciorbei.

7. Bucătarii profesioniști recomandă să fie folosit doar pește din Deltă sau Dunăre, fiindcă cel din crescătorii are alt gust din cauza alimentației.

8. Totodată, este indicat să folosiți pește proaspăt, deoarece cel congelat va da un cu totul alt gust ciorbei.

9. La final ciorba de pește se drege cu oțet, sare și leuștean.

10. În trecut pescarii nu mâncau ciorba cu peștele în ea. Acesta era scos pe un platou din lemn și se consuma separat cu mujdei de usturoi.

Cea mai bună rețetă de ciorbă de pește

Într-o oală mare cu apă se pun legumele la fiert, iar când cartofii sunt aproape gata, se adaugă roșiile și ardeii. Ulterior, se presară sarea și peștele porționat. După 20 de minute, se pune oțetul și puțin ulei. La final, se presară leușteanul și se acoperă oala timp de 10 minute pentru a avea un plus de savoare.

Așa cum am specificat mai sus, ciorba se mănâncă goală, iar peștele separat cu mujdei de usturoi, bineînțeles alături de o mămăligă fierbinte. Poftă bună!

Foto: Youtube.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot