De ce nu este pus în poarta de hochei un sportiv foarte gras?
Când vine vorba despre dimensiuni, poarta de hochei este una dintre cele mai mici porți din sporturile de echipă. Dacă poarta de fotbal are o lățime de mai bine de 7,32 metri, cea pentru sportul pe gheață are o lățime de 1,83 m și o înălțime de 1,22 m. Aparent, destul de mică. Atunci, de ce nu este pus în poarta de hochei un sportiv foarte gras pentru a opri pucul?
Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și un puc, conform Wikipedia. Acesta este unul dintre cele mai rapide sporturi și necesită tehnică și echilibru. Crosele sunt utilizate pentru a marca goluri și a pasa pucul între jucători. Cea mai rapidă lovitură din hochei este slapshot-ul, unde viteza pucului ajunge în mod curent la 150 km/h.
Cine a fost Roland Garros? De ce turneul de tenis de la Paris se cheamă Roland Garros?
Câțiva americani de la Sports Science și-au pus și ei problema astfel: „De ce echipele de hochei nu cooptează portari grași?”. Cel mai gras om din lume are o greutate de peste 400 de kilograme și ar fi numai bun de portar. Și asta din motiv că ar acoperi 90% din suprafața porții de hochei. Singura problemă? Din cauza greutății, nu se poate mișca, așa că varianta pică.
Teste cu sportivi grași pe post de portari de hochei
Astfel că americanii de la Sports Science s-au gândit la o a doua soluție: un sportiv gras, care să se și poată mișca, așa cum este un luptător de sumo. Cu greutatea sa de 225 de kilograme, acesta ar putea acoperi aproximativ 70% din suprafața porții.
Astfel că sportivul de sumo a fost pus față în față cu un jucător profesionist din NHL (campionatul național de hochei din Statele Unite ale Americii).
Și, pentru că este profesionist, jucătorul de hochei poate profita la maximum de spațiul porții. Acesta nu are nicio problemă în a fructifica cei 30% lăsați liberi de portarul de ocazie.
Ce s-ar întâmpla dacă cel mai gras om din lume, care acoperă 90% din poartă, s-ar putea mișca? Ei bine, nici atunci n-ar fi suficient. Un jucător de hochei aproape că poate trimite pucul acolo unde își dorește, fix ca în filmarea de mai jos. Așadar, un portar gras nu are șanse so oprească pucul. Posibilitatea ar apărea doar în situația în care cel care aruncă la poartă nu este un jucător de hochei profesionist.