Sărbătoarea „Paştele Cailor”, cunoscută și ca „Ispas” are loc în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. Asemeni multor dintre sărbătorile pascale, nici aceasta nu are o dată fixă.
De unde vine expresia „Colac peste pupăză”?
Cel mai probabil, românii folosesc expresia „la Paştele Cailor“ cu sensul de „niciodată“ pentru că nu se știe cu exactitatea data pe care va cădea aceasta. Conform calculelor, se întâmplă doar o dată la 4 sau 7 ani ca sărbătoarea să cadă în aceeași zi.
Conform obiceiului, în unele zone ale țării, de Paștele Cailor, caii nu sunt puşi la căruţă și sunt lăsați să se odihnească. În alte zone, preoții chiar țin diferite slujbe pentru sănătatea cabalinelor. La Paştele Cailor, oamenii obişnuiesc să organizeze târguri şi să vândă animale. Această sărbătoare are o importanță deosebită la sud de Dunăre, în Bulgaria. Femeile de origine bulgară pregătesc o turtă numită konceta, ce are formă de cal. După ce turta este sfinţită la biserică, ea se împarte stătenilor care au în grajd un cal.
O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năștea pe Iisus în iesle, caii erau animalele care făceau mare gălăgie. Fecioara Maria i-ar fi blestemat pe aceștia să fie animale mereu flămânde, cu excepția unei singure zile pe an: Paștele cailor.
Paștele Ortodox și Paștele Catolic
2018 – 8 aprilie – 1 aprilie
2019 – 28 aprilie – 21 aprilie
2020 – 19 aprilie – 12 aprilie
2021 – 2 mai – 4 aprilie
2022 – 24 aprilie – 17 aprilie
2023 – 16 aprilie – 9 aprilie
2024 – 5 mai – 31 martie
2025 – 20 aprilie – 20 aprilie
2026 – 12 aprilie – 5 aprilie
2027 – 2 mai – 25 aprilie
2028 – 16 aprilie – 16 aprilie
2029 – 8 aprilie – 1 aprilie
2030 – 28 aprilie – 21 aprilie
Foto: pexels.com