Vino să alergi pe 2 octombrie la Sun Challenge, competiția organizată de Sun Plaza în Parcul Văcărești, în parteneriat cu Administrația Parcul Natural Văcărești și Sectorul 4 al Municipiului București. Alege una dintre cele trei distanțe: 5, 10 sau 20 de km și înscrie-te la cursă de pe cel mai natural traseu din București!
Sun Plaza găzduiește în această toamnă cea de-a patra ediție Sun Challenge, singura competiție de alergare din Parcul Natural Văcărești, arie protejată și unică în peisajul unei metropole, aflată în administrarea Primăriei Generale a Municipiului București. Sun Challenge este un eveniment de CSR pe care Sun Plaza îl organizează din 2018, cu scopul de a promova sportul în aer liber, grija pentru sănătate, dar și pentru a atrage atenția asupra necesității protejării unui spațiu cu adevărat special. Parcul Natural Văcărești este un ecosistem în care numeroase specii de insecte, păsări și mamifere își au casa, un adevărat „plămân” al orașului, filtru gigantic pentru atmosfera încărcată a orașului.
După ce în 2019 am făcut o maternitate pentru țestoasele din parc, în 2021 am creat programe de conservare a vidrelor, anul acesta, contribuțiile tuturor alergătorilor vor ajuta la realizarea unui traseu de alergare permanent de 10 km în Parcul Natural Văcărești.
„Ne dorim ca acest traseu să devină foarte cunoscut și frecventat de toți alergătorii, astfel încât să revină în Parcul Natural Văcărești nu doar atunci când sunt curse de alergare, ci oricând vor să facă sport și să se bucure de natură și de liniștea din parc”, spune Irina Studineanu, reprezentant Sun Plaza.
Aceasta adaugă: „Va fi un traseu offroad, cu marcaje pentru numărul de kilometri și direcțiile de alergare, unde alergătorii se vor putea bucura și de un punct de observare îndeaproape a ecosistemului parcului. Îl vom face cu materiale sustenabile, care nu dăunează mediului și prietenoase cu animalele care trăiesc în parc: vidre, țestoase de apă și aproximativ 170 de specii de păsări„.
Contribuțiile de participare sunt diferite în funcție de perioada în care se realizează înscrierea. Până pe 16 septembrie este perioada Early Bird: 80 de lei pentru proba de 5 km sau 10 km și 90 de lei pentru proba de 20 km. În perioada 17 septembrie – 27 septembrie, participanții plătesc 100 de lei pentru proba de 5 km sau 10 km și 120 de lei pentru proba de 20 km.
Pentru înscrieri și mai multe detalii la zi, intră pe site-ul competiției https://www.sun-plaza.ro/sun-challenge-2022/.
Ambasadorii evenimentului de anul acesta sunt: jurnalistul Lucian Mîndruță și Constantin Popovici.
Parteneri: Administrația Parcul Natural Văcărești împreună cu Sectorul 4 al Municipiului București, Asociația Parcul Natural Văcărești, Bebe Tei, CBRE, Cora, Cupio, Decimas, Gold Nutrition, Leroy Merlin, OptiBlu, Numis Med, Worldclass, Centrul medical Superfit, Asociația Alergăm de plăcere, Asociația de Podiatrie.
Parteneri media: Digi FM, 321sport, pressone.ro, alerg.ro.