Cuvântul țar este derivat din titlul latin pentru împărații romani, Caesar. Apare în slavona veche de est în secolul al XI-lea. În Rusia, împăratul bizantin a fost numit „țar”. De asemenea, a fost folosit pentru a face referire la regii biblici și antici.
Cu toate acestea, rușii nu i-au numit pe monarhii străini țari. Ei au fost denumiți, în consecință, ca regi, regine, împărați, șeici, maharajași și altele asemenea termene. Conducătorii ruși au adoptat și titlul de „împărat” în 1721 (primul împărat a fost Petru cel Mare), dar ei au continuat să fie denumiți țari.
Marele Prinț al Rusiei, Ivan cel Mare (1440-1505), s-a autointitulat „țar”, „imperator” și „keyser” în corespondența diplomatică. Fiul lui Ivan, Vasiliy al III-lea, care în 1514 a fost recunoscut oficial ca împărat de către Sfântul Împărat Roman Maximilian I, a continuat să folosească titlurile tatălui său. Cu toate acestea, primul țar încoronat oficial a fost Ivan al IV-lea „Cel Groaznic” (1530-1584).
În ciuda faptului că „țar” este derivat din „Cezar”, titlul de țar avea un simbolism diferit, unul ortodox. În timpul ceremoniei de încoronare, aceștia erau unși pentru țarat, preotul efectua crismația monarhului, făcând semnul crucii pe fruntea, ochii, nările, gura, urechile, pieptul și ambele părți ale fiecărei mâini cu crisma (denumită și mir).
Începând de atunci, țarul devenea o persoană unică, scrie Russia Beyond. El era singurul laic care putea trece prin ușile regale din biserică și era prezent în altar alături de preoți, lucru care se va întâmpla doar în timpul ungerii sale. Acest lucru arată că a fi țar este o mare luptă și o misiune, asemănată cu preoția. Poporul ortodox rus credea că biserica și statul sunt sudate împreună într-o persoană unică, țarul, care este chemat de Dumnezeu să fie „căsătorit” cu țaratul său și cu poporul său.
În Rusia, noul conducător prelua toate privilegiile și responsabilitățile țarului imediat după urcarea sa pe tron. Încoronarea, care trebuia să fie pregătită temeinic și era foarte, foarte costisitoare, avea loc mai târziu, adesea chiar la un an după aderare.
Încoronările rusești au avut loc la Moscova. Ceremonia era uriașă, luxuriantă și avea loc în prezența vârfurilor nobilimii ruse. Țarul (și consoarta sa – țaritsa, dacă exista una) se îndreptau de la Porticul Roșu din Kremlinul Moscovei către Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Acolo, țarul era uns de Patriarhul rus, dar țarul își punea singur coroana pe cap, deoarece condiția strictă a ritualului era ca țarul să nu se aplece în fața nimănui, nici măcar în fața celui mai mare preot al bisericii ortodoxe, Patriarhul.
După încoronare țarul se așeza pe tron, îi punea coroană și soției sale, iar în acest timp, aceasta stătea în genunchi pe perna de lângă tronul său. Ulterior, aceștia erau împărtășiți, iar țarul rostea jurământul de încoronare prin care a promitea solemn să păstreze intactă autocrația și să își conducă regatul cu dreptate și corectitudine.
Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov a fost ultimul împărat al Rusiei. Acesta a domnit din anul 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin.
Foto: Depositphotos.com
