Un român, în topul celor mai tineri marcatori din istoria World Cup. România, de două ori în top 5

22.11.2022
Un român, în topul celor mai tineri marcatori din istoria World Cup. România, de două ori în top 5

Tinerețea merge, de multe ori, mână în mână cu performanța. Pe 21 noiembrie 2022, la partida dintre Anglia și Iran, Jude Bellingham a devenit al doilea cel mai tânăr marcator la turneele finale pentru Anglia. După Michael Owen. Deși de ani buni, România este o absență constantă la turneele finale de Cupă Mondială, un român se află în topul celor mai tineri marcatori din istoria World Cup.

Nicolae Kovács, pe locul al 4-lea

Brazilianul Pelé este cel mai tânăr jucător care a marcat în istoria Cupei Mondiale. De altfel, atacantul brazilian este singurul jucător sub 18 ani care a marcat într-un meci din istoria turneului. Avea 17 ani și 239 de zile când a punctat pentru prima dată la turneul final din 1958 disputat în Suedia.

Pe locul al 2-lea se clasează Manuel Rosas, un apărător mexican. Acesta avea 18 ani și 93 de zile când a marcat în înfrângerea contra Argentinei, de la turneul final din 1930, scrie theanalyst.com.

Podiumul este completat de englezul Michael Owen. Atacantul „Albionului” îl învingea pe Bogdan Stelea la Cupa Mondială din 1998. Avea 18 ani și 190 de zile. Totuși, România reușea să se imună în fața Angliei, scor 3-2. Ce vremuri!

Un român este pe locul al 4-lea. Este vorba de Nicolae Kovács, cel care în 1930, la meciul României contra Peru reușea să marcheze. Avea 18 ani și 197 de zile. În acel meci, România reușea să învingă Peru cu 3-1 la Montevideo. Acesta a marcat în minutul 89, stabilind scorul final. Nicolae Kovács a evoluat pentru echipa națională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1930, 1934 și 1938 și pentru echipa națională de fotbal a Ungariei în anul 1941.

Rusul Dmitry Sychev este pe locul al 5-lea. Golul lui Dmitry Sychev din minutul 88 pentru Rusia, în înfrângerea cu 3-2 împotriva Belgiei la Cupa Mondială din 2002, a fost ultimul pe care Rusia l-a marcat în Japonia și Coreea de Sud. Sychev avea doar 18 ani și 231 de zile.

Foto: gsp.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Putin: „Rușii și ucrainienii sunt un singur popor”. Are dreptate președintele rus?
Războiul din Ucraina generează frică, îngrijorare și durere pe „Bătrânul Continent”. De 1.000 de zile, de la momentul în care Rusia a invadat Ucraina, Vladimir Putin a încercat să-și... citește tot