Unde mergea Ceaușescu vara în vacanță?

17.06.2022
Unde mergea Ceaușescu vara în vacanță?

Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre cei mai răi dictatori ai secolului trecut. Cetățenii români au trăit clipe groaznice sub regimul acestuia, trebuind să se lupte efectiv pentru un litru de lapte sau un pui de la alimentară. Cu toate acestea, liderul comunist a reușit să reziste până în anul 1989 la conducerea României.

Ba mai mult, în perioada când s-a aflat în fruntea țării noastre Nicolae Ceaușescu și familia sa au dus o viață de lux. Cuplul dictator se relaxa prin tot felul de zone frumoase din țară, iar una dintre acestea se afla pe litoralul românesc.

Elena și Nicolae Ceaușescu se relaxau pe litoralul românesc

Elena şi Nicolae Ceauşescu au trăit într-un lux de nedescris. Cei doi aveau amenajate tot felul de cabane prin țară, unde totul era pus la punct conform dorințelor acestora. Elena și Nicolae și-au făcut concediile doar în România, iar pe timp de vară erau nelipsiți de pe litoralul Mării Negre.

Cuplul nu mergea în orice stațiune de pe litoralul românesc, ci la Neptun, unde aveau celebra vilă ”Neptun”. Aceștia aveau aici o plajă privată, păzită non-stop de oamenii de la Securitate. La Vila Neptun lucrau peste 100 de oameni pentru a aranja totul așa cum își dorea Nicolae Ceaușescu. Nisipul era afânat în fiecare dimineață pentru ca liderul comunist să nu se rănească la tălpi.

Apa Mării Negre din apropiere era curățată frecvent, astfel încât să fie limpede tot timpul. Luxul în care cei doi au trăit a făcut ca pe seama lor să apară tot felul de glume, în acea perioadă. E drept, bancurile nu se spuneau în gura mare. „Orbiți” de putere,p Elena și Nicolae Ceaușescu au crezut că sunt niște zei printre oameni. Drept urmare, așa a apărut și următorul banc despre cei doi.

Se scoală Ceaușescu într-o dimineaţă devreme si iese pe terasă. Inspiră briza mării și spune mulțumit de viață: Bună dimineața, Soare! Să trăiți, tovarășe Ceaușescu! Uimit, nea Nicu se duce în vilă și îi spune Leanei ce i s-a intamplat: Suntem atat de cunoscuți, încât și Soarele știe cine sunt. A doua zi dimineață se scoală amândoi extrem de devreme. Ies pe terasă și salută din nou: Bună dimineața, Soare! Să trăiți, tovarășe Ceaușescu! Soare a fost ieri de serviciu. Eu sunt State.

Curiozități despre Nicolae Ceaușescu

Foto: romaniatv.net și haihuin2.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot