Unde se află Fâșia Gaza, teritoriul atât de controversat?
În anul 2023 încă există teritorii care stau pe o pulbere de praf de pușcă. În aceste zone riscul unui conflict este iminent. Fâșia Gaza este un astfel de loc, în care zilnic, locuitorii sunt înspăimântați că va începe războiul. Unde se află Fâșia Gaza și de ce este o miză atât de importantă?
Unde se află Fâșia Gaza?
La o mică aruncare cu ochiul pe harta Israelului de astăzi, putem observa foarte ușor cum teritoriul este dezbinat. Proclamat stat independent în 1948, Israel continuă să se afle într-un conflict continuu cu regiunea proclamată Palestina. Pe de-o parte, palestinienii consideră că li s-a făcut o nedreptate, nefiind un stat autonom, pe de altă parte, autoritățile din Israel trebuie să își apere granițele și populația, ferindu-se de orice atac.
Regiunea este una cunoscută pentru conflictele care au loc frecvent, ambele tabere pornind focul din varii motive. În aceeași hartă se poate vedea la malul mării un teritoriu care se numește Fâșia Gaza. Aceasta este o parte care aparține Palestinei istorice, fiind una dintre componentele care stă la baza conflictului dintre cele două state.
Numele ei provine de la Gaza, orașul principal. Cuprinde mai multe localități urbane și tabere de refugiați palestinieni, care din 1948 reprezintă unul dintre teritoriile cu cea mai mare densitate de populație din lume. În cei peste 350 kilometri pătrați, locuiesc puțin peste 1 milion de oameni. În anul 1987, a izbucnit una dintre cele mai importante revoluții, denumită Intifada, în care populația s-a revoltat împotriva ocupației israeliene.
În urma acordurilor de la Oslo din anul 1993, partea israeliană și cea palestiniană au semnat un acord comun care recunoștea autonomia internă în Gaza. Frecvent au loc conflicte militare între armata Israelului și cea din Palestina.
Ce este Cisiordania?
Pe harta Israelului se întrevăd mai multe teritorii care în prezent se află în conflicte. Fie că vorbim de Israel, Fâșia Gaza, Palestina sau Cisiordania, marele punct comun dintre acestea este războiul. Oficial, Cisiordania este teritoriul aflat pe malul de vest al râului Iordan, dar și în imediata apropiere a Mării Moarte, care se află în conflict direct cu Israelul.
În engleză, această regiune apare sub numele de „West Bank”. Autoritatea este exercitată de palestinieni, o entitate prestatală arabă. O parte din teritoriul Cisiordaniei cuprinde mici enclave cu așezări și colonii urbane israeliene.
Foto: Ro.getamap.net