Unde se află fluviul dragon? De ce a fost denumit astfel?

de: Sorin Florea
11 01. 2022
fluviul dragon
Unde se afla fluviul dragon? De ce a fost denumit astfel?

Pe Terra curg milioane de râuri, unele mici și neînsemnate, altele adevărate fluvii. De-a lungul timpului, în apropierea acestor ape s-au dezvoltat comunităţi umane, accesul ușor la lichidul vital ușurându-le viața oamenilor. Cel mai mare fluviu din lume este Nilul din Africa, cu o lungime de 6.690 km.

În Europa și mai exact în Portugalia, se află un fluviu care este apreciat de toată lumea din pricina formii sale. Privit de sus, acesta are forma unui dragon, iar turiștii care au ajuns în zonă și au filmat cu drona s-au declarat fascinați de forma acestei ape.

Dragonul este simbol al puterii în cultura chineză

Situat în municipalitatea Castro Marim din Algarve, Barajul Odeleite a fost construit pe râul Odeleite, care se ridică în zonele înalte ale Serra do Caldeirão și se varsă în Rio Guadiana.

O fotografie aeriană care a devenit virală prima dată în anul 2015 a arătat că rezervorul are forma unui dragon albastru, simbol al puterii și norocului în cultura chineză. Totodată, forma se aseamănă și cu o emblemă care a fost folosită în mod tradițional de împărații chinezi, de-a lungul istoriei. Acest fapt a atras atenția multor vizitatori, care au început să se refere la el sub denumirea de „Râul Dragonului Albastru”.

Aproape de baraj, micul sat Odeleite are mai multe puncte de interes, cum ar fi biserica, construită în 1534, câteva vestigii arheologice din epoca romană și o serie de mori de apă și de vânt care sunt tipice acestei regiuni din Portugalia. Patrimoniul natural și activitățile în aer liber, cum ar fi mersul pe jos și ciclismul, excursiile cu barca și alte sporturi acvatice sunt, de asemenea, motive bune pentru a vizita zona.

 

Curiozități despre Portugalia

  • Teritoriul Portugaliei a fost, de-a lungul timpului, motiv de război între diferite civilizații. Statul modern a luat naștere în 1139, când a fost fondat de Afonso Henriques, cel care avea să devină rege. Așadar, până în anul 1910 a fost regat, iar în urma unei revoluții s-a transformat în republică democrată. Drept urmare, Portugalia este cea mai veche țară din Europa.
  • Portugalia a creat primul imperiu global, puterea şi influenţa sa la nivel mondial, de-a lungul timpului, a fost foarte mare, astfel că, în prezent, peste 250 de milioane de oameni vorbesc portugheza. Această limbă este oficială în nouă țări: Portugalia, Brazilia, Capul Verde, Angola, Sao Tome, Mozambic, Principe, Guineea Ecuatorială, Guineea-Bissau, Macao, Goa (India) și Timorul de Est.
  • Cea mai veche librărie din lume se găsește în Portugalia. Aceasta a fost înființată în anul 1732 și funcționează și în prezent. Librăria se numește Bertrand și are un aer aparte, fiind vizitată de toți turiștii care ajung în Lisabona.

Cel mai lung fluviu din Europa

Cel mai lung fluviu din Europa, Volga, are un bazin masiv care acoperă aproape două treimi din partea europeană a Rusiei. Lungimea totală a Volgăi este de 3.530 km. Volga izvorăște din Podișul Valdai, la nord-vest de capitala Rusiei, Moscova, și curge spre sud până se varsă în Marea Caspică.

Are aproximativ 200 de afluenți deoarece bazinul hidrografic drenează o suprafață de 1.380.000 de km pătrați. Unsprezece orașe importante din Rusia, între care Moscova, Nijni Novgorod, Kazan, Volgograd sau Astrakhan, se află de-a lungul bazinului de drenaj al râului Volga.

Cel mai lung fluviu din Europa este alimentat de apa provenită din zăpadă (aproximativ 60%), de apă din subteran (30%) și de apa de ploaie (10%).

Foto: Wikipedia.org și visitportugal.com