Unde se află satul Viscri? Curiozități despre satul Viscri
Satul Viscri din inima Transilvaniei este unul dintre cele mai vizitate și apreciate sate din România. Cu o istorie care datează încă din secolul al XII-lea, Viscri a fost inclus pe harta mondială a satelor tradiţionale din lume, aflându-se în Patrimoniul Mondial UNESCO.
În ultimii ani, Weißkirch – denumirea germană a satului – a devenit faimos nu doar în țara noastră, ci și în toată Europa, după ce Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului Marii Britanii, a cumpărat în 2006 o casă săsească tradițională.
Micuța așezare transilvăneană aparține de comuna Bunești din județul Brașov și se află la o distanță de 90 de kilometri nord-vest de orașul de sub Tâmpa.
Satul Viscri, 10 curiozități
- Populația Viscri numără în jur de 450 de locuitori. Spre comparație, numărul turiștilor care vizitează anual satul este de peste 45.000 de turişti, majoritatea străini, adică de nouă ori mai mult față de anul 2005. Din cauza pandemiei generatăî de noul coronavirus, numărul turiștilor români a crescut în ultimul an și jumătate.
- Casa pe care Prințul Charles de Wales o deține în satul Viscri (foto) este cunoscută și sub numele de „Casa albastră” datorită culorii pereților săi exteriori.
- Proprietatea lui Charles are șapte camere duble cu baie, o sufragerie, un living și o bucătărie. Fiecare încăpere a fost amenajată cu mobilier vechi din Transilvania. O parte a casei datează din secolul al XVIII-lea.
- Turiștii care poposesc în Viscri pot închiria toată casa regală contra sumei de aproape 800 de euro pe săptămână. Pentru închirierea unei singure camere, turiștii trebuie să scoată din buzunar în jur de 100 de euro.
- După ce Prințul Charles a achiziționat proprietatea la Viscri, prețurile caselor din sat au explodat. O casă de aici costa în 1996 cam 2.500 de euro, în 2010 ajunsese să aibă un preț de 20.000 de euro, pentru ca acum să poată fi vândută chiar și cu 80.000 de euro.
- Potrivit unor reguli proprii vechi de sute de ani, localnicii din Viscri nu au voie să-și monteze termopane sau să aplice culori țipătoare pe fațadele caselor. În același timp, străzile de aici nu au nume, iar pensiunile nu au afișate denumirea sau reclame luminoase.
- În 2019, chiar la intrarea în Viscri, a fost dată în folosință o parcare special dedicată mașinilor turiștilor. Costurile s-au ridicat la aproximativ 15.000 de euro, bani care au fost obținuți din donațiile a cinci familii de localnici.
- Cel mai important obiectiv turistic de la Viscri este spectaculoasa Biserică Fortificată, care a fost inclusă, în 1999, în patrimonial mondial UNESCO. Aceasta a fost ridicată pe baza unei vechi bazilici romane de comunitatea de sași transilvăneni, în perioada în care zona aparținea Regatului Ungariei (1000-1301). Biserica a fost fortificată în secolul XV cu turnuri, bastioane și ziduri de apărare.
- Turiștii care vizitează Viscri pot desfășura diverse activități precum tururi ghidate pe traseele de biciclete din zonă, plimbări cu căruța, degustări de gemuri „home-made”, de vinuri și de palincă sau drumeții prin pădurile din apropiere.
- Biserica Fortificată Bunești este o bazilică în stilul de tranziție de la romanic la gotic. Altarul este realizat din lemn, în stil clasicist sau neoclasic, datează din anul 1805 și este acoperit cu picturi murale în vopsea tempera. În interior se păstrează mobile din secolul al XVII-lea, galerii și balcoane.
Foto: Unsplash.com