Tătarii au terorizat Europa sute de ani. Aceștia au jucat un rol important în istoria Europei de Est și a Asiei Centrale, fiind o populație de origine turcică. Ei sunt adesea asociați cu Hoarda de Aur, un stat mongol format în urma invaziilor lui Ginghis Han și a expansiunii ulterioare a dinastiei sale. Aceste triburi au avut o influență majoră în Europa, inclusiv în regiunile care formează astăzi România, influențând nu doar politica, ci și cultura și demografia acestor teritorii.
Termenul „tătari” este utilizat în mod general pentru a desemna un grup etnic de origine turcică, dar și populațiile mongole care au asediat periodic „Bătrânul continent”. Numele acestora „Ta-ta” ar veni de la chinezi şi ar însemna „murdar” sau „barbar”.
Tătarii s-au stabilit în stepelor euroasiatice, în special în zona de sud a Rusiei, Ucrainei și Kazahstanului de astăzi. Influența lor s-a extins și în Europa de Est, în special în teritoriile de la nord de Marea Neagră, unde au interacționat frecvent cu principatele românești.
„Înfăţişarea tătarilor este îngrozitoare. Ei au membrele scurte şi trunchiurile mari, faţa e lată, sunt spâni. Au ochi mici şi îndepărtaţi unul de altul. Dispreţuiesc hrana cu pâine, se hrănesc cu cărnuri atât proaspete, cât şi putrede, ca băutură amestecă lapte închegat cu sânge de cal. Nici apa cea mai repede nu-i poate opri: ei o trec înot călare. Se slujesc de corturi făcute din pânză sau piei”, scria arhidiaconul Toma din Spalato (1200-1268).
Începând cu secolul al XIII-lea și continuând până în secolul al XVIII-lea, tătarii au avut un impact semnificativ asupra istoriei Țărilor Române. Relațiile dintre cele două entități au fost marcate de conflicte, raiduri, dar și de alianțe strategice, în funcție de contextul politic al vremii.
Tătarii au fost cunoscuți pentru raidurile lor în Europa de Est, iar Țările Române nu au fost ocolite. În secolul al XIII-lea, tătarii au organizat mai multe expediții în zona Dunării și a Carpaților, prădând satele și orașele locale. Una dintre cele mai devastatoare incursiuni a avut loc în 1241, când tătarii Hoardei de Aur au invadat Ungaria și Transilvania, producând daune considerabile.
În secolele următoare, tătarii au continuat să fie o prezență constantă în zona Țărilor Române, organizând atacuri asupra Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei. Aceste atacuri aveau adesea scopuri economice, tătarii fiind interesați de jafuri, prizonieri și capturi de sclavi.
Pe măsură ce Imperiul Otoman și-a extins influența în Europa de Est, tătarii au intrat în sfera de influență a acestui imperiu. Hanatul Crimeii, de exemplu, a devenit un vasal al Imperiului Otoman în secolul al XV-lea, iar tătarii crimeeni au servit adesea ca aliați ai otomanilor în campaniile lor militare.
Această alianță a avut un impact direct asupra Țărilor Române, în special asupra Moldovei și Țării Românești, care erau ele însele vasale Imperiului Otoman. Deși relația dintre tătari și români a fost adesea una conflictuală, în anumite momente tătarii au fost folosiți de otomani pentru a impune ordinea sau pentru a pedepsi voievozii care încercau să se elibereze de sub jugul otoman. De exemplu, în 1711, în timpul campaniei lui Dimitrie Cantemir alături de țarul Petru cel Mare împotriva otomanilor, tătarii crimeeni au jucat un rol crucial în înfrângerea forțelor moldovene și ruse.
Influența tătarilor asupra Țărilor Române a început să scadă în secolul al XVIII-lea, odată cu slăbirea Imperiului Otoman și creșterea puterii Rusiei. După Tratatul de la Küçük Kaynarca din 1774, Hanatul Crimeii a devenit independent de Imperiul Otoman, dar la scurt timp după aceasta a fost anexat de Rusia, în 1783.
În urma acestui eveniment, tătarii crimeeni și-au pierdut poziția de forță dominantă în regiune. Deși comunități tătărești au rămas prezente în Dobrogea, Basarabia și alte regiuni din sudul României, influența lor politică și militară a scăzut considerabil.
