Considerat unul dintre cele mai frumoase și mai îndrăgite trasee montane din țară, drumul către Vârful Toaca situat în masivul Ceahlău din Carpații Orientali a fost reabilitat, fiind în prezent mult mai ușor de străbătut.
Pentru a escalada piscul amatorii de drumeții montane se folosesc în prezent de o nouă scară. Scara către culmi a fost modernizată, ceea ce înseamnă că accesul turiștilor a devenit, astfel, mult mai ușor între Cabana Fântânele și Vârful Toaca.
Vechea scară, care fusese construită la începutul anilor 70 cu scopul de a proteja solul, a fost distrusă odată cu trecerea timpului, devenind impracticabilă. O bună perioadă de timp, turiștii puteau urca până la Toaca folosind o potecă neamenajată.
Prin urmare, autoritățile nemțene au hotărât să înlocuiască scara veche din lemn cu una nouă metalică, mult mai rezistentă. Aceasta numără peste cinci sute de trepte și aproximativ șaizeci de tronsoane a cât trei metri lungime, de la altitudinea de 1.771 de metri, la cea de 1.893 de metri. Escaladarea noii scări se face în aproximativ 20 de minute, nu este extrem de abruptă, iar pe măsură ce urci priveliștea îți taie răsuflarea și devine din ce în ce mai spectaculoasă.
Noua scară ce duce spre Vârful Toaca este rezultatul unei investiții în valoare de peste 500.000 de lei a Consiliului Județean Neamț. Lucrările au durat circa un an și au fost finalizate în vara anului 2018. Potrivit autorităţilor locale, anual, pe Vârful Toaca urcă în medie peste 1.000 de turişti.
Vârful Toaca este situat la o altitudine de 1.904 metri, fiind al doilea ca mărime după Vârful Ocalașul Mare din același masiv. Deși nu este cel mai înalt pisc din zonă, Toaca reprezintă principala atracție datorită formei sale piramidale. Pe versant se află și stația meteorologică ce poartă același nume.
Foto: Facebook.com