Ziua în care populația României s-a dublat! Cum a reușit țara acest lucru?

de: Claudiu Petrișor
17 05. 2018
unirea

Pe 1 decembrie 2018, românii de pretutindeni vor sărbători 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Ziua aceea va rămâne în istoria balcanilor ca fiind data la care după alipirea tuturor teritoriilor românești, populația țării a crescut de la 7,2 milioane de locuitori la 14,6 milioane.

La data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, s-a realizat în mod oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu țara mamă România. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de deputați. Acolo s-a votat Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Peste 100.000 de oameni din toate colțurile României au fost prezenți la Alba Iulia pentru a sărbători Unirea. Cei mai înstăriți dintre ei au venit cu trăsura, alții pe jos.

De ce țara noastră se cheamă România? Cine a folosit numele pentru prima dată?

Ce a însemnat alipirea acestor teritorii din punct de vedere al demografiei? Populația țării a crescut de la 7,2 milioane de locuitori la 14,6 milioane. Suprafața țării noastre a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2.

În vara anului 1940, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, România a pierdut Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Transilvania de Nord și Dobrogea de Sud. Astăzi, suprafața României este 238.397 km2.

Ce s-a întâmplat cu aparatul foto care a imortalizat Marea Unire?

Fotografiile care surprind atmosfera Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918 au fost realizate de Samoilă Mârza, cu un aparat de fotografiat cu burduf. Acesta are o poveste aparte întrucât a fost achiziționat din banii obținuți în urma vânzării unei perechi de boi. Samoilă Mârza a realizat mai mult de 5 fotografii din momentul unirii istorice a Transilvaniei, Banatului, Maramuresului și Crișanei cu România. 

 

De ce moneda românească se numește „leu”? De unde vine denumirea de „leu”?

Foto: alba24.ro & adevarul.ro